Oastea Domnului,              Fr.Pop Alexandru

Oastea Domnului este o lucrare care caută să salveze cât mai multe suflete din ghearele șarpelui viclean și care se luptă numai împotriva păcatului și nu a omului sau a stăpânirilor acestui veac,Efeseni 6:12

vineri, 13 ianuarie 2017

Oastea Domnului Fratele Pop Alexandru,Amintiri,Poezii

 "Eu nu iubesc pe Domnul Isus pentru că îl iubesc și alții și nu-l urmez pentru că îl urmează și alții,eu îl iubesc din recunoștință adâncă pentru că s-a jertfit în locul meu și îl urmez pentru că știu și sunt deplin încredințat că viața mea fără El nu are nici un sens și nici nu poate exista"

 

 


Sărata, Cluj-Napoca

Am stat mult pe gânduri până când în sfârșit m-am hotărât ca să aștern pe hârtie tot ce-am petrecut în viață din clipa în care m-am născut și până azi.
Sper că va fi de un real folos pentru mulți cititori care văzând răul făcut de mine în mersul anilor se vor feri să-l facă și ei,iar văzând binele care l-am făcut,își vor da toată silința și ei ca să-l facă.
Părinții mei Teodor și Emilia au fost țărani mijlocași,născuți în comuna Sărata județul Cluj.Încă de la începutul căsniciei lor,lucrurile nu au mers asa cum trebuie,o adevărată dramă a fost traiul lor.
Primul copil rezultat a murit la câteva luni după naștere în anul 1926.Al doilea am fost eu,născut la 15 februarie 1927,iar după mine,la patru ani s-a născut fratele meu Augustin.
În urma intrigilor de tot felul s-a creat o atmosferă atât de apăsătoare între părinții mei încât n-am mai avut zi bună,nici una măcar.
După căsătorie,mama a stat în familia părinților tatălui meu,oameni care ar fi trebuit să facă tot posibilul ca să înlăture toate divergențele dintre părinții mei,dar în loc să facă lucrul acesta ei au încurajat continuarea mai departe,mersul înainte a acestei stări apăsătoare până când la un moment dat drama a avut efecte tragice, mai întâi în viața mamei mele Emilia,apoi a mea și la urmă a tatălui meu.
În anul 1931 când nu aveam decât patru ani,în urma unui scandal mama cu mine în brațe,a căutat să-și găsească adăpost la o sora de-a ei care locuia în fundul grădinii noastre,fugind la un moment dat s-a împiedicat,m-a scăpat din brațe cu fața-n jos rănindu-mi amândoi ochii.Mi-am pierdut vederea complet,un an jumătate n-am văzut nimic.Din acea clipă despărțirea lor a fost inevitabilă.Eu am rămas în grija tatălui meu,adică a părinților lui spre nenorocirea mea de mai târziu,iar fratele meu în grija părinților mamei mele,adică numai a bunicii deoarece bunicul meu a plecat în America.La insistențele unor oameni de omenie și bineînțeles a mamei mele s-au hotărât bunicii mei să mă interneze la Cluj unde spre fericirea mea am fost operat de unul din cei mai mari oftalmologi pe care i-a avut tara noastră,profesorul Dimitrie Michail care a reușit să-mi redea vederea la ochiul drept.
N-am să uit niciodată,deși eram la o vârstă așa de fragedă când mama în săptămâna Paștelui m-a vizitat la spital tocmai când mi s-a scos bandajul de pe ochi.A fost nebună de fericire când a văzut că am spus "ou rosu".
Pentru prima dată după un an si jumătate de întuneric am văzut în mâna ei acel ou care se pregătea să mi-l curețe și să mi-l dea cu propria ei mâna ca să mănânc.Toți cei din jur începând cu profesorul Mihail și-au șters ochii umeziți de lacrimi de bucurie.Vedeam,într-adevăr,vedeam.Deși numai cu o parte din ochiul drept aproximativ 20%, dar vedeam.
M-am întors din nou acasă,fără mama,în mijlocul unor oameni care deși îmi erau bunici,îmi erau mai străini decât străinii.Mi-au interzis categoric să-mi văd mama.Ea în urma atâtora nenorociri prin care a trecut s-a îmbolnăvit grav de tot așa că după un an de suferințe grele a trecut hotarul suferințelor și-a ajuns acolo unde lacrima și gemetele împreună cu întristările de tot felul n-au mai putut să o urmărească.
Eram de 10 ani când a murit ea,parcă și acum o văd,exact cu o zi înainte de-a muri am reușit s-o văd.Era întinsă pe un pat simplu,fără un așternut deosebit,slăbită în ultimul grad.Când m-a văzut a început să plângă,a întins înspre mine un braț pe care nu mai era nici un mușchi ci numai pielea întinsă pe oase.
Abia mai putea să vorbească.Bunica m-a împins înspre pat,nu uit nici acum cum mâna ei uscată se mișca tremurând peste creștetul capului meu și peste obrajii mei plini de lacrimi,mângâindu-mă,apoi dintr-o dată și-a întors privirea spre bunica și a spus:Mamă,aveți milă de Șandor,căci așa mă strigau ei,el este orb și știi ce viață duce,aveți milă de el.Din puținul care rămâne de mine faceți-i parte și lui,apoi mi-a șoptit:dacă mai poți vino și mâine,vino și mâine.Mi-a luat mâna și mi-a sărutat-o.
Cum am ieșit afară nu vă pot descrie,simțeam că nu sunt singur pe lume.Eu nu-mi dădeam seama la vremea aceia că boala nemiloasă îmi va răpi cea mai scumpă ființă care m-a iubit cu adevărat pe pământ mama.
Doamne,ce zi am trăit atunci! …
Am ajuns la casa unde trebuia să trag,unde trebuia să stau și să trăiesc.Ani grei de suferință și de amar.În noaptea acelei zile nu vă pot spune cum am dormit.
În primul rând m-am culcat flămând și bătut zdravăn deoarece aflaseră părinții tatălui meu că am fost la mama.
A doua zi dimineață am fost pus să tai cu firezul lemne,eram slab,neputincios și pe deasupra nici nu vedeam bine,dar trebuia să tai lemne,să-mi plătesc pâinea udată cu lacrimi pe care-o mâncam la ei.
Era pe la 12 amiaza zilei când am auzit clopotele,știam că trebuie să fie mort,căci nu era zi de sărbătoare,nici duminică când de obicei se trag clopotele,era o zi obișnuită. Atunci mi-a fost dat să aud ceva care pur și simplu m-a cutremurat atunci și mă cutremură și azi când mă gândesc la acea vreme:oprește firezul nenorocitule, bucură-te am scăpat cu toții de femeia blestemată,a luat-o cel rău dintre noi. Spunând toate acestea își făcea din când în când și semnul crucii.
Uimit peste măsură și luat prin surprindere nu mi-am putut da seama că este vorba de mama mea.
Abia peste câteva momente trecând o femeie bătrână prin fața casei noastre m-a strigat de la poartă,ma îmbrățișat,ma sărutat pe creștetul capului îndelung,m-a strâns la pieptul ei și printre suspine mi-a spus „Sandore,zi și tu dragă,Dumnezeu s-o ierte că doar ți-a fost mamă și așa se cuvine“.Sărmana femeie,era una dintre acele minunate ființe care a fost nelipsită de la căpătâiul mamei până când s-a stins.
Ce mare pierdere a fost pentru mine la vârsta aceia,eu încă nu știam,abia mai târziu cu ani și ani în urmă mi-am dat seama și-am simțit pe pielea mea proprie căci duioșia,căldura și dragostea de mamă cu nimic de pe pământ nu se pot înlocui.
Am condus-o pe ultimul drum cu frățiorul meu Augustin de mână.După ce s-a pecetluit groapa cineva ne-a șoptit la amândoi că e bine să aruncăm și noi câte un bulgăre de pământ peste sicriul care zăcea în fundul gropii.Așa am făcut.
De la mormânt m-am despărțit de fratele meu.M-am reîntors la paharul suferințelor, la pâinea întristării din care a trebuit să mă înfrupt încă ani de zile.
Îmi aduc aminte,la vreo două luni de la moartea mamei eram în fața poștii,mă jucam cu alți copii când dintr-o dată m-am rostogolit de vreo trei,patru ori peste cap cu o durere groaznică în spate. Bunicul meu care era ca un uriaș unul din cei mai voinici oameni din sat,m-a lovit cu piciorul cât a putut,strigând cât îl ținea gura: pierzi vremea degeaba,de mâine începând la bivoli cu tine!Eu însă nu mă mai puteam mișca din loc, mă durea șira spinării groaznic,nu mai puteam face un pas măcar.
Am fost dus,mai mult târât pe jos,până pe prispa casei și ma trântit peste câteva cârpe murdare aruncate acolo de-a valma.Au trebuit să treacă săptămâni de-a rândul până când mi-am putut reveni în așa măsură ca să mă pot mișca dintr-un loc într-altul.
Umblam mai mult desculț.Toată îmbrăcămintea mea la acea vreme erau două cămăși lungi de patru ițe.Aproape după un an și ceva mi-am făcut tot din același material o pereche de pantaloni.Afară era bruma.După ce-mi puneau în traistă o bucată de pâine uscată,de secară,neagră ca tăciunele și o bucata de slănină,în care mișunau viermii,trebuia dis de dimineață să plec cu bivolii la păscut.Desculț,
flămând,dezbrăcat și pe deasupra nici nu vedeam bine așa a trebuit să trag multă vreme de amărăciune,fără să am cui mă plânge.
Puțini erau în acele zile care să mă strige pe nume,toți îmi spuneau „chiorule“.
Nenorocirea cea mai mare însă era pentru mine atunci că nevăzând la o distantă mai mare de 30-40m,adică neputând la aceasta distantă deosebi un lucru de altul, eu trebuia să stau mereu în preajma bivolilor ca să nu-i pierd,să nu se scalde în nămol,să nu pască în locuri oprite.Iată că într-o zi când pe înserate mă întorceam cu vitele acasă îmi iese înainte bunica dinspre mama singura ființă din sat
care avea pentru mine ceva deosebit,mă refer dintre rudele din sat,căci oamenii străini au fost multi care și-au făcut milă de mine și m-ajutau din când în când,cu o haină,cu o bucată de pâine,cu un bănuț.
„Știi ce Șandore,îmi spune bunica,s-a terminat cu suferințele tale,este o scoală la Cluj numai pentru orbi și am reușit să-i lămurim pe tatăl tău și pe ceilalți bunici ai tăi ca să te duci acolo să-ți faci și tu un rost în viață,căci noi care mai ținem la tine ca mâine vom muri și să nu rămâi a nimănui,pe drumuri,căci vezi cât sunt de răi oamenii,ferească Dumnezeu să ajungi la mila lor.“
Așa am început o nouă perioadă a vieții,în mijlocul acelora care ca și mine vedeau puțin sau nu vedeau deloc lumina zilei.
În câțiva ani cât am stat la institut am învățat scrierea nevăzătorilor,am învățat cum să citesc cu degetele,am învățat multe,multe lucruri folositoare.
Nu mai aveam pe nimeni din cei apropiați lângă mine,deși eram între străini mă simțeam cu mult mai fericit decât între cei în mijlocul cărora m-am născut. Aveam masa asigurată de trei ori pe zi,suficientă pentru mine și destul de bună.Făceam
patru ore de scoală pe zi,iar după masă doua trei ore învățam să fac perii și mături. De două ori pe săptămână eram duși la plimbare prin oraș cu însoțitori,fiecare dintre noi care eram semi-văzători trebuia să ducă de braț câte un nevăzător.
A venit apoi mai târziu o perioadă ceva mai grea pentru mine,1940- 1943 când a fost cedat Ardealul prin Dictatul de la Viena.A trebuit să fac eforturi mari ca
să învăț bine limba maghiară în așa măsură încât să pot scrie,citi și conversa cu cei din jurul meu în această limbă.Mi-a fost foarte greu dar cu ajutorul lui Dumnezeu am trecut cu bine și peste acest obstacol.Mi-a fost de mare folos și această perioadă.
În 1943,pe 15 iunie m-am hotărât fără să stau de vorba cu cineva ca să trec granița în România,așa că însoțit de tatăl meu am ajuns la Borhanci la circa 100 m de pichetul de grăniceri unguri.
Aici ne-am îmbrățișat și ne-am luat rămas bun unul de la altul.
În clipa când ne-am despărțit tatălui meu îi jucau ochii în lacrimi și mi-a șoptit înainte de-a mă depărta de el,„Dumnezeu să fie cu tine, iartă-mă!.“
Am trecut pe lângă grăniceri fără să-mi spună nimic.Am ajuns într-o mică pădurice de unde după un mers de o jumătate de oră eram în comuna Feleac,adică pe pământul românesc.
Aveam la mine bani ungurești puțini.În seara aceleiași zile m-am prezentat la postul de jandarmi de unde a doua zi dimineață am fost transportat însoțit de un jandarm până la biroul de refugiați din orașul Turda.
Doamne câtă lume era aici!Nu mai aveam unde sa ne plecam capul.Păduchi,foame, mizerie,timp de două luni de zile am crezut că sunt în infern.
În sfârșit a trecut și această perioadă grea,munca istovitoare de dimineață până seara,iar mâncare aproape deloc,150-200 gr. pâine și o biată zeamă,ici colo câte cu-o boabă de arpacaș.
În august am fost chemat la birou și întrebat unde voiesc să mă stabilesc,am răspuns că la București.
Mi s-au întocmit toate formele de plecare spre capitală.Așa că în seara zilei de 16 august am plecat câteva sute de refugiați din Turda.Unii plângeau,alții cântau, nădăjduiam cu toții că unde mergem va fi mai bine,lucru de care mai târziu mi-am dat seama cât de amarnic m-am înșelat.Călătoria a fost foarte grea.După multe peripeții am ajuns la destinație.
M-a cuprins un fior când am pășit pentru prima dată în Gara de Nord.Aveam la mine doar 80 lei,iar mâncare deloc,o terminasem în timpul călătoriei.
O zi întreagă am cutreierat străzile Bucureștiului până când în sfârșit istovit de tot am aflat de la cineva mai mult întâmplător, că o rudă mai îndepărtată a tatălui meu este intendent la Palatul Telefoanelor.
M-am grăbit într-acolo,este pe Calea Victoriei,dar ce să vezi unchiul meu era plecat pe front ziceau unii,iar alții că sa transferat și nu știu unde.Nici unii nici alții nu știau adresa unde locuia.În marea mea disperare m-am întors din nou în gara de Nord. Nu mai aveam la mine nici un ban,eram flămând,eram descurajat.
Pentru prima dată am căzut în genunchi într-un loc ferit și cu ochii plini de lacrimi am strigat către Dumnezeu:Doamne ai milă de mine!
N-aveam nici unde să-mi caut de lucru,deoarece unde mergeam toți se fereau de mine.De un orb nu se puteau folosi.
Atunci mi-am adus aminte de clipele minunate petrecute încă de copil în mijlocul fraților ostași din comuna mea.
Mă duceam de multe ori când eram acasă între ei și mă bucuram nespus de mult. Însoțit de unele femei evlavioase,printre care o mătușă de-a mea Rosalia,sora bunicului din America.
Abia acum după atâția ani de zile când m-am simțit străin și părăsit de toată lumea, flămând și fără nici un ban la mine mi-am dat seama că numai Iisus cel Răstignit mă poate ajuta.
Rugăciunea mi-a adus în suflet putere și m-am ridicat plin de nădejde,simțeam că nu sunt singur.Dar n-am apucat să fac nici un pas din locul în care eram când am fost somat de niște polițiști să-i urmez.
M-am urcat într-o mașină împreună cu alți 16 tineri și după un sfert de oră de mers m-am trezit în Prefectura politiei.Ce-a urmat e greu de descris.
Primele întrebări care mi s-au pus au fost următoarele:„unde sunt manifestele din partea americanilor și rușilor pe care voi le-ați răspândit în oraș?“În zadar au fost explicațiile noastre că suntem nevinovați,că am venit in București cu alte scopuri și nu cu cele de care suntem învinuiți.Totul a fost în zadar.S-a îndreptat înspre mine unul din comisari,ma întrebat cum mă cheamă și de unde sunt.
Când a auzit că eu sunt din Cluj,din teritoriul cedat ungurilor a sărit la mine,m-a prins de cap și m-a dus în pumni și-n picioare până într-un birou din apropiere unde am fost anchetat timp de 24 de ore,fără să-mi de-a de mâncare decât o bucată de mămăligă și o cratiță de zeamă.
După terminarea anchetei sub învinuirea de agent în slujba rușilor și-a americanilor am fost ținut închis aproape trei luni de zile într-o camera de unde zilnic scoteau oameni leșinați din lipsa de aer,foame și mizerie.
De două ori pe săptămână ne scoteau timp de zece minute într-o curte interioară. Asa am petrecut așteptându-mi în fiecare seară moartea,în mijlocul țipetelor de durere a celor batuți crunt de tot,de data aceasta nu de gardieni,ci de jandarmi, care făceau paza pe celular aproape 100 de zile.
Într-una din seri era pe la 11 noaptea,s-a deschis brusc celula unde eram cu peste șaizeci de muribunzi în jurul meu și am fost dus la etajul patru sau cinci al clădirii, nu-mi amintesc bine unde mi s-au restituit șireturile de la bocanci,cureaua din pantaloni și alte mărunțișuri spunându-mi să stau liniștit și cuminte până când vor veni să-mi comunice ce dispoziții au cu privire la mine din partea șefilor.
După ce au închis ușa în urma lor spre surprinderea mea am constatat că nu sunt singur în încăpere,camera era de circa 6/5 m. avea patru paturi toate cu așternuturi în ele,iar în apropierea geamului era o bancă pe care stăteau cinci inși,un bărbat,o femeie și trei copii.Eu eram foarte amețit în urma perioadei cât am stat în întunericul beciului de jos,a foamei și a bătăilor crunte pe care le primeam tot a doua sau a treia zi.
Văzându-mă cel care era cu familia s-a apropiat de mine și plin de amabilitate m-a luat de brat si sprijinindu-mă m-a așezat pe banca alături de familia sa.
Mă numesc Iosif Svart mi-a spus,noi suntem evrei,așteptam de aproape o lună de zile aici. Nimeni nu ne întreabă nimic.Un gardian ne face cumpărături,alimente,zilnic. Ce va fi cu noi,nu știm,bine nici într-un caz.Nu știu ce are de gând Antonescu să facă,unde să ne ducă.Noi însă ne-am pus nădejdea în Dumnezeu care niciodată nu l-a părăsit pe Israel și noi credem că facem parte din poporul lui cel ales.
Dar de ce plângi tinere? M-a întrebat soția evreului,fii fericit că ești cu noi și ai cel puțin hrană deocamdată.Eu plângeam,plângeam în acele momente plin de bucurie că mi-a fost dat să aud pomenindu-se în această clădire sinistră,în mijlocul atâtor vrăjmași,numele Dumnezeului lui Israel. Am căzut în genunchi mi-am făcut semnul crucii și m-am rugat așa cum știam eu la acea oră.Ce minunată rugăciune a fost aceia,sinceră,am înălțat-o înspre Dumnezeul cel viu care și-a dat pe
singurul Său fiu ca să moară pentru întreaga omenire și prin moartea Sa să le deschidă tuturor celor oropsiți o cale nouă de aici din valea plângerii până sus în Împărăția dragostei și a păcii.
Păcat că în timpul cât am stat împreună cu această familie de evrei nu am avut nici cunoștințele necesare și nici puterea de-ai aduce la poala crucii lui Hristos.Ei nici nu voiau să audă de Iisus.Nici cântările unde se pomenea de numele Lui.Tare mult am suferit din pricina aceasta, priveam cu milă la ei,dar nu aveam ce face.Nu aveam puterea necesară pentru a-i putea convinge că Isus și-a dat viața și pentru ei și că numai prin rănile Lui pot fi și ei vindecați,mântuiți.Timpul șederii noastre împreună a trecut repede și iată că după două săptămâni pe la miezul unei nopți s-a deschis ușa brusc și un jandarm cu baioneta pe arma m-a strigat afară,"Ia-ți tot ce ai aici căci înapoi nu te mai întorci niciodată".
M-am aruncat în brațele evreului plângând cu hohote și eu și el.Soția și copilașii m-au înconjurat sărutându-mi mâinile și obrajii.
Pentru ei clipa despărțirii a fost o mare durere,la fel și pentru mine.Nu te supăra pe noi a spus el că te-am contrazis cu privire la Isus,dacă El este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu,Alexandru,roagă-te și pentru noi să ne scape din acest iad.
M-am întors înspre ușa și acolo am văzut prima minune.Jandarmul își ștergea lacrimile din ochi.
Am fost coborât din nou și dus în fața comisarului care m-a anchetat pentru prima dată. Un alt jandarm mi-a pus cătușele pe mâini,apoi comisarul s-a apropiat de mine și cu un rânjet diabolic după ce mi-a tras două palme a spus celor doi jandarmi care trebuiau să mă însoțească,"un pas dacă încearcă să facă într-o parte sau alta,sau dacă vorbește cu cineva pe drum trageți în el fără milă,ca într-un câine,căci e plină țara de astfel de bestii".
Era noaptea.Am fost urcat în tramvai,dus la Gara de Nord,fără să știu care este cu adevărat destinația.
După ce m-au dat jos din tramvai până pe peronul Gării de Nord mi-am făcut tot felul de planuri cum să pot intra în vorbă cu cei doi paznici ai mei care mă țineau strâns între ei ca nu cumva să le scap.
Încercarea mea a fost multă vreme în zadar.Ei fumau și prin rotocoale de fumuri, aruncau din când în când câte-o privire ucigătoare.Am fost trântit jos într-un colț.Ei, cei doi jandarmi stăteau în așa fel în fața mea încât să nu văd pe nimeni și să nu pot comunica cu nimeni.Îmi supravegheau cu mare atenție fiecare mișcare.
Foarte curios,în colțul în care mă găseam acum păzit cu strășnicie de cei doi jandarmi,în același colt,când am intrat pentru prima dată în București,flămând, străin și părăsit de toți,am strigat cu lacrimi în ochi către Domnul ca El să m-ajute și de data aceasta.Eram flămând,în plus pe lângă multe alte dureri aveam cătușele pe mână.
Mâinile au început să mi se umfle.Mă întrebam mereu unde mă duc,ce ordine au paznicii cu privire la mine,oricât mă frământam nu puteam găsi nici un răspuns. Oamenii treceau grăbiți prin fața mea într-o parte și-n alta a peronului.Eu printre cei doi jandarmi priveam la fețele trecătoare,căutam să găsesc milă,înțelegere,căldură, dar nimănui nu-i păsa de mine.
Era război,era foamete,era lipsă,era suspiciune la tot pasul.Unii spuneau în șoaptă, nu cumva să fie auziți de jandarmi,ce-o mai fi făcând și ăsta,e orb spunea o bătrânică.Eu stăteam nemișcat așteptând trenul,dar în ce direcție,nu mă puteam gândi.
De ce plângi mă și vorbești singur? mi-a spus unul dintre jandarmi.Mă,noi ți-am dat mâncare,te-am ținut bine,dar vai de pielea ta acolo unde te ducem noi acum.
Faci tu pe șmecherul și pe nevinovatul,dar nici noi nu suntem proști.Ai să spui tu totul,n-ai nici o grijă!Auzi mă,mai târziu îți dăm să și mănânci,dar nu cumva să te gândești la fuga,că uite glontele e
gata,o apăsare de deget și pac! … Așa am primit ordinul și noi așa facem să știi.Eu nu le-am răspuns nimic,mi-am ridicat din nou privirea spre Domnul și m-am încredințat și de data aceasta în mâna Lui.
După ore lungi de așteptare,iată că sosește și trenul,garnitura cu direcția Turda.Tot timpul călătoriei simțeam niște dureri groaznice la mâini,la fiecare mișcare cătușele mă strângeau mai tare.Apoi n-am putut să mănânc,nici să ies afară pentru mine. Călătorii care erau cu noi i-au rugat pe cei doi jandarmi să-mi elibereze în timpul mâncării mâinile,dar în zadar.
După multe insistențe mai târziu după vreo zece ore de mers,mi-au scos catușele până la Câmpia-Turzii,unde din nou mi le-a pus.
Iată-ne ajunși în gara Turda.Era pe la ora 7 seara.Din nou cei doi mi-au pus în vedere să fiu cuminte,să nu le dau de lucru așa cum ne-am purtat tot timpul călătoriei până aici.
Eu mi-am văzut de drum liniștit,nu vedeam și n-auzeam pe nimeni în jur,mergeam la pas între cei doi jandarmi,rugându-mă tot timpul ca Domnul să fie cu mine și de data aceasta.Nu-mi puteam imagina că s-ar putea purta mai rău cu mine poliția din Turda ca cea din București.
Dar vai ce amarnic m-am înșelat!Nu bine am ajuns la Comisar în birou căci imediat am fost luat în primire de doi civili cu înjurături și pumni.
Cunoaștem noi astfel de pușlamale,a spus unul dintre cei doi.Eu,a spus al doilea pe unii ca aceștia iaș împușca pe loc.Jandarmii au primit dezlegare să plece,eu am rămas.
După un interogatoriu de aproape două ore,a fost chemat un gardian care mi-a scos cătușele și m-a coborât jos la o celula care după cât îmi amintesc purta numărul 3.
Să fi tot fost ora 12 noaptea când eu în urma oboselii din timpul călătoriei,a foametei și a suferințelor
îndurate am ațipit puțin,apoi m-am trezit brusc,uitasem unde sunt și prin întunericul din celulă m-am izbit de toți pereții căutând ușa să ies afară.M-au cuprins niște fiori de groază ce nu se pot descrie,auzind în jurul meu urlete și lovituri ca și cum ar bate cineva covoarele.
Totul a durat circa o jumătate de oră când ușa celulei s-a deschis și un gardian cu o lanternă aprinsă îndreptată înspre mine mi-a strigat:Ieși afară, m-a înhățat de mâna stângă și mai mult m-a târât după el,căci eu nu vedeam aproape deloc.M-a dus într-o încăpere unde erau vreo cinci inși,dintre care cel mai tânăr care mi s-a părut a fi cel mai mare în rang dintre ei mi s-a adresat în felul următor:" Avem toate informațiile cu privire la tine și poate tu nu știi că în timp de război astfel de fapte duc la condamnarea pe viață până la pedeapsa capitală.Noi însă ne-am gândit la tine că ești încă tânăr și că poți scăpa ușor din încurcătura grea în care ai
ajuns cu voia ta,fără să-ți dai seama sau silit de cineva.Îți dăm doua ore timp suficient ca să ne relatezi sincer,fără să ascunzi nimic căci fiecare ocolire a adevărului te poate costa mult,foarte mult!Ia loc la masa de lângă geam,ai hârtie, un stilou,la treabă! …"
Doamne,Doamne,mi-am zis mai întâi în gândul meu; învață-mă tu cum să procedez, cum să pot ieși din aceasta încurcătură și apoi ce să scriu? … căci eu nu știu să fi făcut nici cu gândul,nici cu fapta nimic la adresa statului.
Singura vină care-o am,mă gândeam,este că m-am născut,dar și aici greșesc, Doamne iartă-mă! căci nașterea mea nu a depins de mine.Venirea noastră pe lume și ieșirea din ea,a tuturor oamenilor buni și răi,depinde numai de Tine Doamne, iartă-mă!
Cinci priviri ucigătoare sunt îndreptate înspre mine,plus gardianul care așteaptă în dosul ușii să intervină în caz de nevoie.Isuse dragă,ai milă de mine!Îmi aduceam aminte în acele clipe grele de torturile îndurate în beciurile Prefecturii din București. Eram îngrozit.Simțeam cum mă părăsește nădejdea,iar pământul îmi fuge de sub picioare.Mă cuprinsese o amețeală de nedescris.
De ce nu miști,a strigat aceiași persoană la mine?Ce aștepți?
Mi-am ridicat încet privirea spre el și căutam din răsputeri să mă abțin de la plâns,să nu fiu laș,să dau dovadă că sunt curat în simțămintele mele și că nu mă simt vinovat cu nici o învinuire pe care mi-au adus-o cei din București.
După ce mi-am revenit din moleșeala de mai înainte l-am rugat să-mi permită să vorbesc.
Nu ai ce să-mi spui,mi-a zis el,decât ceea ce ți-am cerut.Mă tot frământam cum să mă adresez să nu greșesc când la un moment dat s-a ridicat plin de furie de la masă și a venit cu pași rari și apăsați înspre mine.Doamne ajută-mă mi-am zis,inima a început să-mi bată cu putere și m-am întors în așa fel încât ăa nu fiu lovit peste ochiul cu care mai vedeam lumina zilei.
Am simțit ceva ca un trăsnet în moalele capului și apoi nimic.Târziu de tot în balta cu apă în jurul meu,cu hainele ude pe mine,m-am trezit în celula din care mă scosese gardianul la miezul nopții.
Am încercat să mă ridic de câteva ori,dar n-am fost în stare.Mâinile,picioarele,pieptul îmi erau numai vânătăi,iar capul îmi vâjâia puternic.Buzele îmi erau uscate de-a binelea,îmi era o sete groaznică.
Nu îndrăzneam să bat la ușa să cer apă.Preferam mai bine să stau în tovărășia durerii,a rănilor primite,decât în mijlocul oamenilor,a acelor oameni care își ziceau creștini cu numele,dar nu aveau nici-un simț al dreptății,nici milă și nici dragoste creștinească.
Îmi aduceau din când în când în prima săptămână de două ori pe zi,iar în a doua săptămână de trei ori pe zi un fel de zeama,uneori câte 2-3 boabe de fasole în ea, alteori cu câte o frunzuliță de varza,sau puțin arpacaș cu mămăligă.
După câteva săptămâni de chin am început să mă ridic.Făceam plimbări prin celulă, patru pași înainte,asta era lungimea ei,iar lățimea era de aproximativ 2,5m.
După un timp din nou apare același gardian la ușă și mă duce în aceeași încăpere unde am fost în prima noapte de anchetă,de data aceasta era pe la ora 9 dimineața.
Cel ce mă anchetase era singur la masă.În încăpere eram numai eu și el.El proaspăt bărbierit,rumen la față,într-o ținută elegantă,adâncit într-un fotoliu de piele.Cu un zâmbet ironic și-a ridicat din niște hârțoage privirea înspre mine și m-a întrebat:
Cum ne simțim,Domnule Pop Alexandru?Jalnic după cum văd,tot el a zis.Nu era mai bine să fi recunoscut totul?De câte necazuri nu erai scutit?Azi ai fi fost liber,ai fi putut și tu să-ți continui studiile,și să câștigi un ban undeva.
Da,nu-i nimic,a continuat el,încă mai ai timp să te reabilitezi.Noi așteptăm.S-a ridicat apoi de la masă,s-a apropiat de mine,de data aceasta cu pași liniștiți,mi-a pus o mâna pe umăr spunându-mi:
„Cu data de mâine începând știu că ai nevoie de aer mai mult și de puțină mișcare bineînțeles,ca să nu te anchilozezi de tot m-am gândit să te scoatem și pe tine la treabă.Sper că nu ne vei da de lucru,ai să fii corect,harnic și supus.Nu privești în stânga și în dreapta și nu comunici cu nimeni,afară de cei cu care vei lucra împreună.Veți fi însoțiți de un gardian.Ia seama,Alexandre,ceilalți au aflat mai dinainte,ție îți pun în vedere acum,să nu încerci vreo evadare căci gardianul are pistol de calibru mare și crede-mă,e un ochitor de elită.M-am bucurat mult în sinea mea.Ma luat de braț,m-a condus până la ușă,a deschis-o și m-a dat în primire gardianului,după care m-am întors din nou în celula mea.
Toată noaptea m-am frământat.Mi-am făcut tot felul de planuri dintre care unele de-a dreptul erau foarte greu de îndeplinit.
Până dimineață la ora deșteptării am rămas asupra unuia dintre ele și anume:fuga.
Am pus în fața Domnului și la toate stăruințele mele,El m-a îndemnat în mod tainic să nu fac una ca asta,deoarece un adevărat creștin nu fuge din calea suferinței,nu-și disprețuiește crucea,nu se răzbuna,nici chiar pe vrăjmași,și-apoi tot Domnul a căutat să mă împiedice oprindu-mă parcă.
Ce urmări grele vor veni în urma evadării mele asupra celorlalți colegi de suferință. Eu însă am ținut-o pe a mea.Mi-am zis că nu e nimic vinovat în ce fac și că o ocazie din aceasta n-o să mai am niciodată.
Doamne,Doamne,ce minte șubredă am avut!Ce departe am fost eu atunci de ceea ce trebuia să fiu,supus și ascultător de Dumnezeu și prin El de cei din jurul meu,să rabd totul,umilit și smerit cu dragoste creștinească față de semenii mei.M-am gândit mai mult la folosul meu,decât la urmările grele care vor veni asupra colegilor mei de detenție.
Era într-o sâmbătă.Am fost duși la lucru într-o grădină cu viță de vie,pomi fructiferi și bineînțeles tot felul de legume,dacă nu mă înșel era proprietatea unuia din conducerea orașului.
Vorbisem cu câteva zile înainte cu un alt tânăr de prin părțile Dejului,refugiat și el cu un an înaintea mea,cum în timpul mesei să pândim un moment de neatenție a gardianului și să ne încercăm norocul.
Așa am și făcut.Ne-am privit unul pe altul,cu înțeles și într-o clipă am luat-o la goană.A trecut cred aproape 5 minute,dacă nu mai bine,până s-a dezmeticit gardianul și a tras un foc,cred că de avertisment,a fost prea târziu,noi eram departe.
Douăzeci de kilometri aproape am mers într-una în pas forțat până în comuna Aiton, comună daca nu
mă înșel cu majoritatea populației de maghiari.Ne-am interesat la fața locului cât
mai avem până la granița căci ne-am hotărât să venim înapoi în teritoriul cedat ungurilor,adică acasă.
Am avut un mare noroc,deoarece cunoșteam limba maghiară,așa că cei pe care i-am întrebat fiind unguri ne-au dat tot concursul plin de bunăvoință spunându-ne că din comuna lor,nu este decât un kilometru și peste dealul din față acoperit de o mică pădurice,dacă putem ajunge acolo suntem salvați,deoarece pe partea cealaltă a dealului se afla comuna Dezmir adică Ungaria.
După ce s-a întunecat de-a binelea am pândit posturile grănicerilor români,ne-am refugiat în păduricea de pe coama dealului ca de acolo nebăgați în seamă de grănicerii unguri ne-am coborât în Dezmir până la Apahida.Aici ne-am despărțit.Eu am plecat spre comuna mea Sărata,iar el spre Dej.
Din clipa aceia nu ne-am mai văzut niciodată.
Eram plin de păduchi și mizerie,nespălat într-un hal fără de hal.Era noaptea târziu când am ajuns acasă,pe jos.
Cum am fost primit acasă am să caut să vă descriu în câteva cuvinte,dar mai înainte de-a ajunge la acest lucru o să mă întorc puțin în urmă cu trei ani asupra unor
evenimente pe care anume le-am lăsat la urmă și care s-au petrecut în familia mea după moartea mamei mele și a bunicilor mei,părinții tatălui meu,la care am stat o perioadă de timp asa cum am arătat la începutul acestei scrieri.
Mama a murit în anul 1937,avea numai 29 ani,în urma unei grele suferințe fizice și psihice.Pe ea a durut-o foarte mult faptul că tatăl meu n-a înțeles-o deplin și s-a lăsat dus în eroare de niște guri rău voitoare,lucru care până la urmă a adus un sfârșit tragic în familia noastră,moartea mamei,pierderea vederii mele și calvarul prin care am trecut,calvar pe care niciodată n-am să-l pot descrie îndeajuns.
După moartea mamei în anul 1937 tata a rămas văduv trei ani de zile până în anul 1940, luna septembrie.
Îmi aduc aminte și azi,aveam numai treisprezece ani când au intrat armatele maghiare pe teritoriul Ardealului,cedat lor,prin Dictatul de la Viena.Tata era concentrat și se afla pe zonă.Eu eram în vacanță acasă,a fost o perioadă foarte grea,perioadă în care a murit bunica,iar tatăl meu,nu
uit nici acum când s-a întors acasă,era un mare pustiu.
Cineva i-a recomandat-o pe femeia din satul vecin,pe nume Veronica.După prima întâlnire cu ea s-au hotărât să se căsătorească.Astfel că în anul 1940 tata și-a refăcut căminul,dar vai,niciodată mulțumirea sufletească n-a mai avut-o,consoarta lui încă din primele săptămâni s-a dovedit a fi o femeie cum rar se poate întâlni.Nu cred că a fost o zi în care să nu aibă discuții între ei,de multe ori atât de furtunoase încât mă așteptam în tot momentul ca totul să se sfârșească în mod dramatic.
Femeia aceasta,a depășit-o pe bunica mea cu mult în ceea ce privește zgârcenia și lipsa de căldură de cea mai elementară căldură de dragoste.
Bietul bunicul meu,care a mai trăit trei ani după moartea bunicii,adică din anul 1940 până în anul 1943,îmi aduc aminte și n-am să uit niciodată,când profitând de faptul că eram numai noi amândoi m-am rugat cu lacrimi în ochi.Șandore i-a cartea și mai citește-mi!Vreau să amintesc că tot timpul când eram acasă Duminica mai
ales,citeam singur Sfânta Liturghie,imitându-l pe preot și dând răspunsurile cantorului ca și la biserică.
Mă simțeam nespus de fericit și uitam tot amarul,toată întristarea,uitam că sunt orfan,uitam că sunt pe pământ,mă simțeam în paradis.
Ia cartea,mi-a spus el încă o dată și citește așa cum îmi citeai mie și bunicii tale când era în viață.
Atunci nu te-am înțeles nici eu nici bunica ta.S-a apropiat de mine mi-a ridicat cămașa la spate m-a sărutat îndelung pe locul unde cu peste zece ani în urmă mă lovise cu piciorul atât de rău încât putea să mă lase paralizat toată viața.A căzut în genunchi bunicul,m-a apropiat de el cu brațele lui vânjoase,mi-a sărutat întâi ochiul fără lumină și apoi celălalt,spunându-mi printre suspine:„Șandore,tu ai mai fost la ostași și mergi mereu la biserică,spune-mi mă poate Dumnezeu ierta?Și pe bunică-ta căci nu mama-ta e de vină că ți-ai pierdut vederea când te-a scăpat din brate în fuga ei,amenințată și bătută de tatăl tău,pus la cale de noi și alte guri rele,noi suntem de vină, iartă-ne!
Trecuse aproape o oră de la acestă scenă plină de duioșie.Eu eram în acele momente nebun de fericit,nu pentru faptul că bunicul s-a umilit în fața mea cerându-și iertare,ci pentru faptul că recunoștința lui sinceră plină de căință a atras asupra lui,sunt sigur de lucrul acesta,mila și îndurarea lui Dumnezeu.
Doamne Isuse,iartă-i pe amândoi și fă-le țarina ușoară,apoi iartă-mă Doamne Isuse și pe mine pentru toate gândurile de răzbunare și de ură împotriva lor în perioada cât am stat cu ei.
Am luat cartea și am început să citesc,imitându-l pe preot și pe diacon,cum spune la noi (cantor),și eu plângeam și el plângea.Eram doi străini,amândoi,deși ne găseam în casa noastră.
Da,ce să zic noi amândoi,eu si bunicul,căci și bietul tata era la fel ca și noi tratat.
După ce a făcut pasul cu această femeie la care eu îi spuneam „Leliuca“ și-a dat seama că e spre nefericirea lui și a noastră,dar a fost prea târziu.
În anul 1943 bunicul meu fiind cu vitele la câmp a murit.A fost găsit după multă căutare la vreo cinci kilometri de casă,așezat pe burtă și înecat într-o mică fântână de hotar.Menționez că el avea epilepsie în ultimul timp și tocmai când s-a așezat să bea apă a venit nenorocirea peste el și nefiind nimeni în preajma lui ca să-l dea la o parte,a murit.
Și iată că am ajuns la timpul tot în anul 1943 când eu m-am întors înapoi din refugiu acasă,după cum vă spuneam mai sus eram într-un hal,fără de hal.
Când am intrat în casă tata și cu Leliuca,mama vitregă erau la masă.Tata m-a privit uimit,un zâmbet înțelegător a apărut dintr-o dată pe fața lui.Acest om,chiar dacă a avut unele părți negative în comportamentul lui față de mama,alungând-o și persecutând-o,totuși în adâncul sufletului lui pentru mine avea ceva.O să caut mai jos să arăt mai pe larg lucrul acesta.
După ce am închis ușa în urma mea,el s-a ridicat de la masă și m-a întrebat„Șandore cum se poate?Tu aici?Eu știam … Na mai putut termina căci Leliuca vânătă la față de furie l-a oprit.„M-ai mințit,ai spus că a plecat,ai spus că totul s-a sfârșit cu bine și când colo uite-l aici.“Nu bine am scăpat de unul,care cred că nu se mai întoarce niciodată,era vorba de bunicul care murise,iată că vine celălalt.
Bătrânul cel puțin mai făcea treabă,te puteai folosi de el,dar de astă orb,neputincios, ce poți face cu el?Nici să umble cu bivolii nu-i bun.Ori eu,ori el!Dacă stă aici eu plec! Bietul tata la un moment dat nu știa ce să facă.S-a încins între ei o ceartă nemaipomenită.Eu cum stăteam încă cu mâna pe clanța ușii flămând și neputincios, umilit în ultimul grad nu știam ce să fac în primul moment.
Apoi mi-am îndreptat privirile pline de lacrimi înspre tata zicând: „Fiți liniștiți, eu mă întorc înapoi,o să găsesc undeva o bucată de pâine,iertați-mă,rămâne-ți cu bine.
Era o noapte groaznică și pe lângă noapte nu m-ajuta nici bietul ochi în care mai licărea o biată lumină.
Tata a sărit de la locul unde era și m-a tras înapoi în casă.Aici e locul tău nu-i a ei. Tu te-ai născut aici,nu ea.Șandore,mi-a zis el mai departe,iartă-mă și tu … aici s-a întrerupt.Știam că este vorba de mama.De undeva din străfundul inimii lui,regretul își spunea cuvântul.
Bine,a spus Leliuca,foarte bine Todore,căci așa îl chema pe tata.Cu tine s-a descurcat bine feciorul tău,dar să-l văd pe dumnealui mâine cu jandarmii cu pene de cocoș în clop.Ei au aflat de isprava lui,măi da proast-am fost că m-am sfădit cu tine Todore. Lasă,las până mâine,că știți voi că cine-ncape pe mâna lor cum scapă!Menționez într-o mică paranteză că jandarmii maghiari purtau pe cap un fel de pălărie de culoare neagră cu borurile ridicate în sus,purtând pe partea stângă a pălăriei pene de cocoș.De felul lor erau forate cruzi și întra-devăr n-a mințit Leliuca,vai de cei ce cădeau în mâna lor,vinovați sau nevinovați.Mulți au rămas neputincioși pe toată viața.
Tatăl meu,s-a apropiat de mine a doua oară,m-a așezat pe scaun și apoi m-a întrebat:„Dacă nu simt nevoia să fiu tuns“,sărmanul de el nu voia să mă jignească. El din clipa în care m-a văzut,văzându-mi părul năclăit și-n dezordine și-a dat seama că am păduchi.M-a tuns de tot,m-a ras pe cap și m-a frecat bine cu petrol.M-a dezbrăcat de toate zdrențele care erau pe mine,dar când s-a apropiat de lădoi (așa spuneam noi în Ardeal la o mobilă în care se păstrează hainele și care se folosește ca un fel de laviță de stat pe ea).Imediat,Leliuca ca s-a așezat între el și lădoi și a spus:„Până aici“,el n-are în casa acesta nici-o haină de schimb iar cele care sunt ale tale și pe care le-am spălat eu nu le va îmbrăca niciodată,cu atât mai mult cele care ți le-am făcut de când ești cu mine.Eram la un moment dat într-o situație tragic-comică.Tata era cu mâna pe lădoi să-l deschidă,ea s-a așezat pe deasupra capacului,iar eu despuiat,aproape în pielea goală în mijlocul camerei,cu zdrențele grămadă lângă mine,deși eram într-o situație critică îmi venea parcă să râd de scena a cărui autor principal eram eu.
Până la urmă tata s-a dezbrăcat în camera din față,el a rămas în pantaloni și în vestă și mi-a adus mie indispensabilii și cămașa.
Ce-a urmat în noaptea aceia nu vă pot descrie.
Am dormit pe lădoiul gol,fără pernă și cearceaf sub mine,fără nici-o învelitoare, rugându-l pe tata să nu intervină cu nimic în favoarea mea,pentru că în felul acesta să se termine gâlceava,deoarece la un moment dat sesizându-se vecinii de larma de la noi din casă au început să deschidă ferestrele și să se uite spre noi.Era ceva tare neplăcut.
A doua zi dimineață profitând de lipsa tatălui meu pe moment eu mă făceam că dorm,Leliuca s-a apropiat de mine „Te-ai boierit, domnișorule Șandor“,ca să mănânci și să dormi trebuie să faci și treabă.Eu nu mi-oi face bătături ca să țin trântori pe lângă casă,"Îmi eu tot ce am și mă duc,vă las pe amândoi să vă mănânce păduchii"
După o mică pauză,timp în care eu m-am întins de câteva ori,cu ciolanele amorțite de lemnul gol pe care dormisem toată noaptea și cu frigul care m-a secerat până la inima,din lipsă de învelitoare,ea a început din nou,de data aceasta cu un glas mai minor„Știți ce Șandore,știi ce m-am gândit eu acum,să te duci la Puiu lui Gabor (un țigan din sat care cânta la vioară)mă auzi Șandore,că cu tine vorăvesc,îi plătesc eu, înveți dragul Leliuchii de la el să cânți din ceteră (vioara)și-apoi ține-te bine și-o să ai
bani și băutură și mâncare pa la jocuri,pe la ospețe.
Tuloi,țucu-te Șandore,ce bine ți-o hi.Doră țucu-te mă poci jura pe orice că nu-ți vreau răul!
Nu-i bai că ești orb,știi Șandore am fost odată la târg la Panticeu și-am văzut pe marginea drumului un orb care nu vedea nimic și-asa de fain cânta țucu-te de tătă lumea s-o mirat,ș-odată i-o umplut oamenii clopu de bani.
Chiar în clipa când a terminat ea de vorbit și aștepta răspunsul meu,cineva bate la uță și iată că intră omul de servici al primăriei cu un bilet prin care eram invitat fără întârziere la postul de jandarmi.
Deși purtam nr. 40 la încălțăminte am luat la repezeala o pereche de bocanci nr. 44 foști ai bunicului meu și cu o pereche de pantaloni de patru ițe pe mine,cu un clop de paie pricăjit în cap,peste capul ras,m-am înfățișat în fața jandarmilor.
Cum te chiamă la tine?
Acum batem ca și pe chine (câine) de mort lăsam aci,spui drept la tine che altfel baghem la pivnita și nu scotem veci.Făceam eforturi foarte mari să mă pot abține de la un zâmbet care era gata,gata să-mi apară în colțul buzelor.
Diavolul era cât pe-aci să mă prindă cu ispita,adică să mă facă să râd pentru că în felul acesta să întărâte jandarmii și mai mult asupra mea.
Eu însă în câteva fracțiuni de secundă,am sesizat planul celui rău ți ca întotdeauna când am fost în strâmtoare am zis atât în gândul meu „Doamne Isuse,ai milă de mine“.
Ce nu vrea sa răspunzi la tine?Spunând aceasta plutonierul s-a îndreptat plin de furie spre mine.În acele clipe mi-am dat seama de ce mare folos mi-a fost învățătura limbii maghiare în timpul celor trei
ani cât am făcut școala la Cluj.I-am răspuns în propria lui limbă în așa fel încât în primele momente a rămas mut în fața mea neștiind ce să creadă.
Dumneata,a continuat el întrerupându-mă este Pop Șandor? i-am răspuns din nou, dar pe ungurește și aș dori foarte mult am continuat să mă ascultați.Vreau să fiu sincer cu dumneavoastră.
Foarte bine mi-a zis el,pe ungurește de data aceasta.După ce i-am spus o parte din suferințele prin care am trecut,în limba maghiară bineînțeles,nici n-am terminat bine și au început și lui și sergentului să le joace ochii în lacrimi.A scos tabachera din buzunar,m-a îmbiat să fumez.La refuzul meu s-a apropiat de un dulap și din buzunarul unei haine de-a lui a scos portmoneul mi-a dat 20 de
pengö,bani grei la acea oră,apoi mi-a spus să continui mai departe școala,să fiu liniștit,căci totul depinde de el și nu mi se va întâmpla nimic.Spun sincer că prin câte am trecut până atunci experiența îmi spunea să nu mă încred în spusele lui,dar n-a fost așa.El a fost un om sincer față de mine,ba mai mult la despărțire m-a sărutat pe amândoi obrajii,conducându-mă foarte amabil până la ușă.
Când am ieșit afară însoțit de el,tatăl meu palid ca un mort mă aștepta tremurând plin de groază pe prispa casei.Mă măsura din cap până-n picioare,poate poate va descoperi vreo urmă de sânge,credea c-am fost bătut și ne-descoperind nimic, văzându-ne zâmbind și pe mine și pe cei doi jandarmi s-a apropiat bâlbâind neștiind ce să creadă,uimit peste măsura de noi.
Plutonierul i-a ieșit în cale l-a îmbrățișat apoi a pus una din mâini pe creștetul capului meu zicând:„Place copil asta,forte bun la el,cuminte,ai grija îmbrache la el cum trebe.“
Ne-am despărțit,tata mulțumindu-i cu ochii plini de lacrimi iar eu luându-mi rămas bun de la ei în limba maghiară.Tare mult aș fi dorit să-i mai văd odată în viață!Dar nu mi-a fost dat lucrul acesta.
Astfel de oameni deși nu fac larma multă de credința lor,sunt oameni adevărați,au milă și îndurare în sufletele lor.Ajuns acasă a urmat adevărata dramă.
Imediat Leliuca îi spune tatălui meu:"Tu nu vezi că el este orb.Na sta pân-a îmbătrâni pe capul nost.Nu vezi că alții care-s cu el de mari,muncesc și au de tăte,el n-are nimic,e pe drumuri" și tot cu glas mieros îi spunea tatălui meu"Auzi Todore țucu-te,no zi tu că m-am gândit rău.Știi ce m-am socotit?Să-l dăm la Piu lui Gabor să învețe cetera că mai sunt orghi ca el care cântă".Tata s-a uitat lung înainte fără să-i răspundă.Târziu de tot a răspuns mai mult ca pentru el"câtă vreme am două brațe,două picioare și doi ochi va trăi și el pe lângă mine.Apoi am văzut cu ochii mei azi mila lui Dumnezeu față de el.El se roagă, merge la biserică,Dumnezeu cred că va fi îndurător față de el" Cu aceasta tatăl meu a încheiat orice discuție în acea zi cu privire la mine.În continuare am să caut în rândurile care urmează să arăt modul cum am dus viața în mijlocul noii mele familii.
Nu mi se permitea absolut deloc să mă ating de pâine sau mâncare.Eram obligat să mănânc doar porția care mi-o dădea Leliuca.
În ce consta meniul unei zile?Dimineața o bucățică de mămăligă presată cu puțină brânză,la amiază o zeamă de cartofi sau fasole,iar seara de cele mai multe ori se repeta ce mâncam dimineața.E drept că Leliuca nici nu se pricepea la gătitul mâncării ca alte femei din sat.
Când făceam câte-o vizită la unii din colegii mei de școală parcă eram pe altă lume, când vedeam ce mâncau,cu ce se îmbrăcau și dragostea plină de căldură cu care erau copleșiți de părinții lor.
Eram printre copiii cei mai umiliți din sat.Îmi aduc aminte câtă amărăciune simțeam în sufletul meu cu ocazia celor două mari sărbători de peste an,Crăciunul și Sf.Paste. La noi era de obicei moștenit din moși strămoși cu ocazia acestor două mari praznice ale anului,în sensul ca toți oamenii din sat,dar mai ales copiii și tinerii de orice vârstă trebuiau să se înnoiască cu ceva,adică îmbrăcăminte,încălțăminte și căciulă,asta la Crăciun.Care mai de care apărea pe stradă arătând celorlalți grija părinților lor față de ei.Eu însă eram printre cei mai a nimănui din sat.
Mi-aduc aminte cum la un Crăciun îmbrăcat cu niște pantaloni de cânepă,cu o haină peticită și cu niște biete opinci sparte la călcâi,cu o căciulă nu știu de la ce bătrân rămasă,care mereu îmi venea peste ochi,așa a trebuit să mă duc la colăcei,cum se spunea la noi.
După ce apunea soarele în ajunul Crăciunului copiii până la 14 ani se formau în grupuri,grupuri,combinați,fete și băieți și așa mergeau din casă în casă în tot satul spunând la intrarea în casă:„Bună seara lui Crăciun“!
Fiecare gospodar era pregătit pentru acest eveniment deosebit al anului cu toate și dădea copiilor câte-un colăcel,nuci,zahar cubic,mere sau pere.
Când grupul de copii ieșea afară spuneau:„Câți cărbuni în vatră,atâția boi în poiată!“aceasta în cazul în care în casa respectivă erau numai feciori de însurat,iar unde erau numai fete de măritat ziceam:„Câte fire-ntr-o mânecă,atâția pețitori într-o Duminecă“.
În ambele cazuri cei care însoțeau grupurile de copii până-n pragul ușii spunându-le cu voie bună:„Să creșteți mari,s-aveți noroc și la anul să puteți veni!Tinerii însă de la paisprezece ani în sus și ei se formau cete,cete,dar numai flăcăi și mergeau cu colindul îmbrăcați în hainele cele mai frumoase care le aveau,dar nu la toate casele, ci numai acolo unde erau fete de măritat.
A doua zi,care era prima zi de Crăciun ei mergeau unul la altul din grupul din care făceau parte.
Vreau să menționez că toată această manifestare avea ceva deosebit în desfășurarea ei.Tot satul era plin de colinzi,suflarea,de la cel mai mic până la cel mai mare era însuflețită de acest mare eveniment,dar vai ce minunat ar fi fost dacă în timpul acestui praznic deosebit de mare,Nașterea Pruncului Isus în ieslea rece și sărăcăcioasă a Betleemului nu s-ar fi amestecat și obiceiurile drăcești moștenite de la păgâni care întunecau tot farmecul și frumosul colinzilor prin faptul că în fiecare casă unde intram flăcăii,așa cum am arătat mai sus,la fetele de măritat,erau încărcate cu tot felul de băuturi amețitoare,așa că în zorii zilei când terminau de colindat în loc să poată lua parte la Sf. Liturghie și să poată avea o ținută de creștini adevărați,amețiți de băutură,dormeau duși,ba de multe ori acest mare eveniment început cu colindul spre slava lui Isus se termina cu bătăi.
Cât mă privește pe mine atât în perioada de până la 14 ani când trebuia să mă duc și eu după obiceiul locului la colăcei,așa cum am arătat mai sus,cât și în perioada de după 14 ani când trebuia să mă duc cu cei mari la colind,majoritatea se fereau de mine,pentru faptul că eram dezbrăcat și orb.
Mă simțeam atât de prost,când vedeam pe tatăl meu și rudele mele cum de multe ori se rugau cu stăruință de unii și de alții,ca să mă ia cu ei,să le fie milă de mine.
De multe ori în disperarea mea fără margini îmi blestemam ceasul în care m-am născut.Mă întrebam de ce mai trăiesc?Acasă din cauza mea era mereu scandal,zi și noapte.Leliuca nu mă putea suporta.
Au fost zile și nopți în care singur rătăceam pe ulițele satului,plângând de foame și rușine.
În sfârșit iată că a venit și terminarea războiului în 1944.Ungurii și nemții s-au retras.Alături de alți copii din sat m-am hotărât să plec din nou la drum.Atmosfera apăsătoare din familie n-o mai puteam suporta.
Câțiva dintre noi ne-am înscris la Școala Normală din Cluj,aici însă m-a urmărit altă nenorocire,trebuia plătit internatul prin bani,lemne și alimente.De data aceasta în înțelegere cu rudele mele dinspre mama au vândut o bucată de pământ și cu banii luați am putut să acopăr cerințele școlii.
Simțind că din toate părțile sunt înconjurat în cea mai mare parte numai de vrăjmași,simțind lipsa de căldură părintească,simțindu-mă complet străin și fără nici un rost pe pământul acesta m-am hotărât pentru Domnul prin legământ cerându-i ajutorul deplin în toate căile mele și El na întârziat să-mi răspundă.
În toate vacanțele mele ca elev și mai târziu,în timpul liber când eram în serviciu,le-am folosit cercetându-mi frații peste tot de la un capăt al țării la altul.În cele ce urmează mai jos am să caut să arăt cum am făcut pentru prima dată cunoștință cu unii din înaintașii Oastei și la ce rezultate am ajuns prin sfaturile care mi le-au dat ei și atitudinea luată de mine.
În comuna în care m-am născut eu,Sărata,adunarea a luat ființă cam de prin anul 1934.Cei care au inițiat aceasta lucrare a fost bătrânul Bența Teodor,Gârboveanu, Oncu,Moceanu și un unchi de-al meu Augustin Pop.
M-am simțit nespus de fericit în mijlocul acestor oameni simpli,dar plini de căldură duhovnicească.
Adunările se făceau de cele mai multe ori în casele unchiului meu deoarece era spațiul cel mai mare.
Din an în an au venit tot mai mulți tineri.A fost o perioadă în care în comuna mea rar de tot se mai auzea câte un cântec lumesc.Peste tot,atât în sat cât și afară la munca câmpului se înălțau spre slava lui Dumnezeu imnuri sfinte de pe buzele copiilor,tinerilor și bătrânilor.
Adunarea de la mine din sat a luat un avânt deosebit de mare mai ales atunci când în rândurile ei s-au înrolat trei feciori și-o fată de-ai unchiului meu,Gheorghe,Ion, Gavril și Emilia.
N-am să uit niciodată focul dragostei dintâi și minunata revărsare de har de atunci. Aici în casa unchiului Augustin am avut fericita ocazie de-al cunoaște pe unul dintre cei mai mari copii ai lui Dumnezeu din țara noastră,Ioan Marini.
Era suficient să privești la omul acesta ca să-ți poți da seama că în toate mișcările lui Hristos este stăpân deplin.Mai târziu mi-a fost dat să-i descopăr urmele în toate unghiurile țării,urme sfinte adâncite în urmele lui Hristos.Nu sunt cuvinte de-ajuns de jertfă adusă de acest mare om,mare creștin și mare ostaș al Domnului,Ioan Marini.
A sfârșit lupta în ianuarie 1947 înmormântat fiind în 2 februarie același an,încununat cu cele mai sublime biruinți.A fost,este și va rămâne pentru biserică și neamul românesc una din icoanele cele mai vii alături de părintele Iosif Trifa și de alții care trăiesc astăzi de care voi căuta să mă ocup mai jos cu ajutorul lui Dumnezeu.
După moartea fratelui Ioan Marini am căutat cu orice chip să-l cunosc pe al doilea urmaș al părintelui Iosif Trifa,care din fericire pentru întreaga lucrare a Oastei trăiește până-n zilele noastre,fratele Traian Dorz.
Întreaga mea activitate de la început a fost în Maramureș,Hunedoara și Banat.Am căutat în toate drumurile mele să mă lupt în așa fel încât sufletele însetate după adevăr și după o mai deplină trăire a evangheliei,să nu părăsească biserica ci să rămână în ea,în programul binecuvântat al Oastei Domnului,așa cum am moștenit de la părintele Iosif Trifa.
Ar fi multe de scris în legătură cu peripețiile prin care am trecut în primii ani de ostășie.Am să trec însă peste aceste lucruri.
Un singur lucru totuși vreau să-l amintesc în legătură cu adunările,mai ales cele de la țară,în mijlocul acestor oameni simpli plin de simțăminte duhovnicești,plini de iubire și pace.În mijlocul lor m-am simțit nespus de fericit. Ei sunt gata oricând ca ostași adevărați să-l urmeze pe Domnul.
În marea majoritate a lor sunt sinceri în tot ce fac,ascultă Cuvântul lui Dumnezeu cu luare aminte și plini de râvnă sunt gata de orice jertfă pentru cauza Evangheliei.
Mă gândesc ce bine ar fi fost dacă țara noastră ar fi fost scutită de atâtea învățături străine de specificul neamului nostru,de felul lui de a crede în biserica în care s-a născut.Oamenii în cele mai multe cazuri mânați de interese personale lucru constatat de mine în multe locuri,au înșelat atâtea suflete și în loc să le ducă la Hristos le-au dus de cele mai multe ori la pierzare.
Nu vreau să blamez pe nimeni,deoarece sunt convins că din fiecare grup de credincioși de pe pământ Dumnezeu va alege pe cei curați la inima,aceia care plini de sfințenie l-au urmat pe Hristos printr-o dăruire totală.
Voi căuta în câteva rânduri să las ca un îndemn pentru alții care vor urma,să fie
prudenți și să cerceteze bine duhurile dacă sunt de la Dumnezeu,pentru că așa după cum ne avertizează cuvântul Sfintelor Scripturi,în lume sunt mulți prooroci mincinoși (1Ioan 4:1)
Tot cuvântul Sfintelor Scripturi ne descoperă că dacă mărturisim pe Isus Hristos că a venit în trup,duhul nostru este de la Dumnezeu(1Ioan 4:2)
Apoi contrar învățăturii sectare care caută peste tot să înșele oamenii,spunându-le că dacă sunt ortodocși,și dacă cercetează biserica nu-l au pe Hristos.O,sărmanii
de ei,câtă rătăcire este în mintea unor astfel de oameni!Ce mare pedeapsă vor lua de la Dumnezeu pentru necunoașterea adevărului sfânt,curat și limpede lăsat ca moștenire nouă de către Sfinții Părinți care au avut un sfârșit creștinesc dându-și viața ca jerfă pentru Hristos și Evanghelia Sa.
Sectarii,în loc să prețuiască un astfel de adevăr unic,ei iî calcă în picioare și aruncă cu noroi în el.Tuturora celor care hulesc ceea ce eu cunosc vreau să le arăt că Sfântul Ioan Evanghelistul în prima epistolă le spune:„Că cei ce nu mărturisesc pe Isus nu sunt de la Dumnezeu și au duhul anticrist în ei.“ 1Ioan cap. 4 vers. 3.Eu nu am întâlnit nicăieri un volum din scrierile Sfinților Părinți în care să nege pe Isus Hristos,din contra,este mărturisit încă din primele veacuri și până azi în toate
bisericile creștine de toți preoții și mirenii.În Biserica noastră ortodoxă mărturisește pe Isus,înseamnă că pot fi liniștit,pot să mă hrănesc din sânul ei cu certitudinea sigură că dacă împlinesc tot ce-mi cere ea sunt mântuit.Noi nu ne-am putut plânge niciodată în Biserică de lipsa lui Hristos.El a fost mereu prezent între noi prin Sfânta Liturghie și învățătura Sfinților Părinți.
Altceva ne-a lipsit nouă,care purtăm numele de creștini ai bisericii,n-am avut viață,o trăire sfântă și devotată lui Isus Cel Răstignit.Ne bucurăm din toată inima că și pentru noi românii a repartizat o trâmbiță sfânta pe care a pus-o în gura unui umil preot din munții Apuseni,părintele nostru al tuturor ostașilor din țara noastră,care n-a mai stat nici o clipă pe gânduri,ci a sunat mereu din 1 ianuarie 1923 până la ultima lui suflare,12 februarie 1938,și ce sunete curate și deslușite au fost scoase din trâmbița pusă de către Dumnezeu în gura părintelui Iosif Trifa!
Toate celelalte trâmbițe venite de peste hotare n-au trezit trâmbița Oastei.Ce minunat ar fi fost dacă cei străini veniți de peste hotare ar fi cercetat ei însăși învățătura bisericii să vadă dacă este bună sau nu,pentru mântuirea sufletelor,ei însă n-au făcut lucrul acesta.
A venit fiecare cu firma lui,aducând practici și obiceiuri care în loc să unească neamul românesc în jurul crucii lui Hristos l-au dezbinat mai tare.Încă odată repet că nu am de gând să blamez credința nimănui,deoarece fiecare va da socoteală în fața lui Dumnezeu de felul cum crede.
Apoi în această lucrare gândul meu de la început na fost acesta.Voi căuta totuși să atrag atenția cât voi avea suflare în mine că neamului românesc îi este suficientă viața tristă cu Dumnezeu în biserică și că nu mai are nevoie în afară de forma bisericii de nici o altă formă.
Apoi vreau să arăt pericolul mare care amenință viața trăită cu Hristos în biserică
și care afară de beție,desfrâu,și obiceiuri pământești care deși le practică unii creștini chiar cu ocazia marilor praznice de peste an,Nașterea Domnului și Învierea Lui,nu au nimic comun cu biserica cea vie a lui Hristos.În afară de aceste pericole este unul deosebit de mare care vine din partea așa zișilor Martori ai lui Iehova,care călăuziți de un duh antihristic sunt împotriva oricărei biserici,cu alte cuvinte împotriva adevărului biblic.Oriunde i-am întâlnit pe acești oameni am putut să văd chipul
Satanei și lucrarea diabolică a lui Antihrist în tot ce spun și în tot ce fac.Pentru ei Isus Hristos este o ființa simplă de care s-a folosit Dumnezeu o perioadă de timp și că El,Isus,zic ei,nu are dreptul de răscumpărare a sufletelor,de aceia nici nu trebuie spun tot ei,ca oamenii să se roage Lui.De aceia Sfânta Scriptură pe drept cuvânt îi numește antihristi(1Ioan cap.4 vers.3; 2Ioan cap.1 vers.7; 1Ioancap.2 vers.18,19) Apoi ei calcă în mod grosolan o altă poruncă a Domnului nesupunându-se stăpânirilor(Romani cap.13 vers.1; 1Petru cap. 2: 13, 14 ,15)
În scurte cuvinte am căutat să arăt modul cum acești emisari ai satanei calcă în picioare tot ce este scump și sfânt în biserica noastră.
S-ar putea aminti aici și de multi alții,dar acest spațiu nu-mi permite așa ceva.Ce bine ar fi,încă odată repet,dacă străinii care nu cercetează neamul nostru și biserica noastră,ar simți și ei puterea harului care izvorăște din învățătura plină de înțelepciune a înaintașilor noștri care ne-au lăsat o moștenire așa de minunată,plină de duioșie,lacrimă și dragoste.Ce bine ar fi dacă ei ne-ar da îndemnuri cu privire la felul cum să trăim mai aproape de Hristos,nu să ne schimbăm învățătura și să ieșim din biserică,intrând sub suspiciile firmelor de atâtea feluri.
Eu încă din timpul primilor ani de ostășie am avut de luptat mult cu astfel de duhuri. Domnul să ferească lucrarea Oastei Lui de tot felul de duhuri rele și înșelătoare.El s-o păstreze mereu în albia învățăturii bisericii,având drept călăuză Duhul Sfânt și lumina Cuvântului Sfintelor Scripturi.
După trecerea la Domnul a fratelui Ioan Marini în următorul an 1948,vara am avut fericita ocazie să fac cunoștință cu mai mulți frați dintre cei mai vechi care au colaborat cu părintele Iosif Trifa,întâlnire care mie mi-a fost de mare folos,în Simeria Veche. A doua zi s-a ținut un sfat pe țară la Sâncrai,Hunedoara.Aici au luat parte majoritatea dintre frații lucrători din țară.
Cu ocazia aceasta am cunoscut și pe fratele Traian Dorz.Vreau să menționez într-o mică paranteză un mic incident care s-a produs cu ocazia acestui sfat.
Frații bătrâni au hotărât ca unele probleme să fie discutate numai între ei,lucru care pe mine m-a supărat foarte mult.Am ieșit afară urmat de câțiva frați,supărați și ei,și am început să vociferam prin curte,mai ales eu.Cum s-a putut întâmpla așa ceva? îmi ziceam atunci,adică să nu fiu chemat și eu în sfatul frățesc,eu care am alergat atâta în țară,eu care cunosc mult și predic mult.
Doamne,Doamne,ce groaznică este firea pământească!Ce crunt este eul când pune stăpânire pe noi!
După terminarea sfatului fratele Dorz a venit la mine însoțit de alți frați și zâmbind cu căldură s-a apropiat de mine,căutând să mă calmeze pe mine și pe cei din jurul meu.Dar credeți c-a fost chip?!Nici vorbă.Noi cei supărați țineam înainte,una și bună că trebuia să luăm și noi parte la sfatul frățesc.
Până la urmă s-a încheiat totul oarecum bine și ne-am despărțit îmbrățișându-ne unii cu alții.
Eu însoțit de fratele David Bălăuță m-am dus pe Valea Almașului în localitățile dintre Zalău și Jibou.
Aici vroiam să amintesc despre un eveniment deosebit.Cercetând adunarea evreilor luterani din București,am făcut cunoștință cu un om deosebit,Sergiu Grosu.După terminarea adunării am fost invitat la el acasă,stătea pe strada Puțul cu Tei nr. 20, cu chirie,împreună cu un alt frate profesor și mama lui care era înaintată în vârstă, abia se mai putea mișca.
Avea o singură cameră de locuit,foarte simplă,sprijinită cu o bârnă de mijloc să nu cadă plafonul jos.
Nici un fel de mobilă deosebită.Cu alte cuvinte nimic din locuința lui nu arăta că este în capitala București.Toată noaptea am stat de vorbă.Mi-a pus foarte multe întrebări cu privire la Oastea Domnului.La acea dată el nu cunoștea multe din rânduielile lucrării și felul ei de manifestare,adică programul ei.M-am bucurat foarte mult când l-am văzut atât de binevoitor și cu mult interes,chiar cu mai mult interes decât pentru toate adunările celelalte din afara bisericii.N-am să uit niciodată,era pe la
ora 7 dimineața când a sărit de pe scaun în picioare în fața mea,și-a împreunat amândouă mâinile și cu ochi plini de lacrimi îndreptați în sus,a strigat din toată inima:„Binecuvântat să fii Tu Doamne Isuse că ai avut milă de neamul românesc și biserica noastră,trezind prin părintele Iosif Trifa atâtea suflete din somnul morții, ajută-mă Doamne să fiu și eu un bun ostaș al tău până la sfârșitul vieții mele,alături
de toți ostașii tăi adevărați din întreaga țară.
Din această clipă Sergiu Grosu și-a pus în slujba Evangheliei întreaga activitate dând dovadă mulți ani de zile de un bun ostaș al lui Hristos cu seamă printr-o viață curată a faptelor.
Tot aici vreau să arăt că mie personal de la bun început nu mi-a plăcut apropierea cu grupările străine de lucrarea Oastei Domnului deoarece oricât s-ar părea că sunt de evlavioși cei care aparțin acestor grupări până la urmă își dau pe față planurile lor prin care caută cu orice chip să ne facă să disprețuim biserica adică cu alte cuvinte să părăsim locul unde ne-am născut din nou și harul dragostei dintâi.
Lupta nu a fost ușoară,deoarece pretutindeni diavolul își are uneltele lui pline de vicleșug,unelte prin care el caută cu orice chip să împiedice mersul înainte al lucrării Oastei Domnului. El nu se tulbură atunci când apar ca ciupercile după ploaie fel de fel de grupări,care de care mai curioase prin felul de manifestare.El,diavolul nu se tulbură când oamenii sunt duși pentru a fi botezați o doua oară,pentru a vorbi în limbi,pentru a ținea sâmbăta sau pentru a trăi în corturi cum spun unii și nici atunci când oamenilor li se spune că e suficient să meargă la biserică,să practice anumite obiceiuri moștenite de la părinți. El se tulbură numai atunci când oamenii se hotărăsc în mod sincer să-L urmeze pe Hristos printr-o viață nouă,sfântă și curată, atunci când oamenii se folosesc în mod sincer de post și rugăciune cu toată armătura Duhului Sfânt,atunci când se lasă de toate obiceiurile păgânești folosindu-se de timp zi și noapte pentru a cugeta numai la legea lui Dumnezeu.
Am călătorit mult în scumpa mea țară România și am constatat personal că singura lucrare evanghelica care poate aduce poporului român adevărata pâine și apă pentru alinarea foamei și setei lui,singura lucrare specifică neamului nostru este lucrarea Oastei Domnului.Spun singura,deoarece ea nu calcă
în picioare marile valori duhovnicești moștenite de la Sfinții Părinți,ci duce înainte peste tot la orice suflet harul binecuvântat,vestea bună a lui Isus Cel Răstignit, îmbinând în mod armonios ascultarea sfintei liturghii cu punerea în practică a cuvântului dătător de viață din Sfintele Scripturi.
Îmi amintesc adeseori de primii ani de ostășie în care am avut mari lupte și frământări cu diferitele grupuri sectare din țară.După ce reușeam să aduc în vreo comună pe oameni la jertfa crucii,adică la o viață cu adevărat trăită după voia lui Dumnezeu,făcându-i să înțeleagă că dacă biserica le este mamă atunci trebuie  neapărat să se asemene cu ea,adică să aibă roadele Duhului Sfânt în tot mersul vieții lor.
După ce reușeam pe acești oameni să-i fac să înțeleagă că în timpul sfintei liturghii trebuie să fie cu luare aminte,iar după terminare cealaltă vreme trebuie neapărat s-o trăiască după voia lui Dumnezeu.Dansul,băutura,fumatul și toate celelalte fărădelegi practicate de așa zișii creștini nu mai are ce caută în viața lor de adevărați creștini.Eram nespus de fericit când vedeam pe acești oameni că mă înțeleg și împreună cu mine cântă,se roagă,postesc și dau slavă lui Dumnezeu în biserica mama.
Dar vai,că nu bine părăseam comuna respectivă că imediat apăreau pe urma
mea așa ziși soli ai Domnului care veneau fiecare cu firma lui,cu duhul lui și căutau să răstoarne tot ce-am clădit eu,să șteargă din sufletele celor proaspăt veniți la Dumnezeu,dragostea față de lucrarea Oastei și în mod deosebit față de biserica mama.
Acești oameni în primul rând caută să dovedească oamenilor că preotul este slujitorul întunerecului,că biserica e peștera de tâlhari,că crucea și icoanele sunt idoli și ce este și mai grav că Sfânta Fecioara Maria a mai avut copii în afară de Isus.
Deci cu alte cuvinte ei caută cu orice chip să șteargă din sufletul neamului românesc minunata moștenire lăsată lui de oameni care au murit pentru această cauză ca martiri.
Păcat,mare păcat.
Părerea mea personală este că pe undeva în dosul tuturor acestor duhuri rele este o mâna nevăzută care caută cu orice chip și prin toate mijloacele să dezbine biserica. Să ne ajute Bunul Dumnezeu să fim treji,să veghem și să păstrăm în sfințenie până la sfârșitul vieții noastre ceea ce am moștenit de la
minunații noștri înaintați ai lucrării Oastei Domnului.
Era în toamna anului 1948 când prin câteva rânduri am fost invitat de fratele Traian Dorz în Bucovina.
Pentru prima dată făceam acest drum pe aceste meleaguri.Și acum parcă mă văd în gara din Cluj condus de câțiva studenți.Aveam o emoție deosebită.
După multe ore de călătorie am ajuns la Dornești.Afară era frig,noroi,merinde nu aveam deloc și nu mă puteam încumeta să-mi cumpăr de mâncare din banii cu care trebuia să mă întorc înapoi.
Apoi altă încercare pe capul meu.După ce m-am îndreptat din gară spre locul de unde trebuia să iau mașina până la Mihăileni,mi s-a desfăcut complet talpa de la piciorul drept pe care am legat-o cu o sfoară ca să-mi pot continua călătoria.Ajuns în Mihăileni fără să cunosc pe nimeni am întrebat pe primul om pe care l-am întâlnit în cale,cum și cu ce mijloace pot ajunge mai repede la Dersca.După ce omul mi-a răspuns că numai pe jos pot merge am pornit la drum.Dar vai,nu cred că am făcut
douăzeci de pași că a trebuit să mă descalț de tot și așa să merg până la Dersca cu pantofii în mână.
Ajuns aici am întrebat la familia Axinuța,femeia cu care am stat de vorba foarte binevoitoare mi-a arătat pe unde să ajung la această familie.Când să mă despart însă de femeia căreia îi cerusem lămuriri văd că se apropie de mine doi grăniceri care m-au escortat până la postul de control.Eu n-am știut că sunt pe frontieră.A urmat o scurtă interogare,cine sunt?De unde sunt?Ce legături am cu familia la care mă duc?Și de când o cunosc?
După ce am dat toate răspunsurile mi-a cerut ca atunci când mă întorc înapoi neapărat să dau pe la ei Eu le-am promis că așa am să fac însă sincer să fiu nu m-am ținut de cuvânt.Și iată de ce.După ce am ajuns la familia Axinuța unde nu am găsit acasă decât pe soția lui și după ce i-am povestit toată întâmplarea,ea mi-a spus că nu am cum trece sub nici o formă,deoarece timpul este foarte scurt și ultima cursă care pleacă din Mihăileni la Rădăuți este peste 45 de minute,ca să putem ajunge acolo unde se hotărâse întrunirea fraților,adică la Straja.
Am luat la repezeală câteva linguri de lapte acru cu mămăligă și mai mult am prins în ultima clipă cursa până la Rădăuți de unde cu trenul am ajuns noaptea târziu de tot la Straja.
Adunarea nu era încheiată încă.Primul care m-a întâmpinat cu brațele deschise și cu multă căldură frățească a fost fratele Traian.
A fost un har deosebit,numai lacrimi de la început și pânâ la sfârșit.A doua zi era luni, zi de toamna târzie.Eu aveam de gând să mă întorc prin Bacău spre casa și cu această ocazie să cunosc frații de pe Valea Bistriței și a Trotușului.Fratele însă m-a rugat să rămân în jurul Rădăuților și a Sucevei deoarece este mai multă nevoie.Am ascultat.Două săptămâni cât am stat aici de la Straja pânâ la Bosanci în mijlocul fraților,a fost un har deosebit.
După ce m-am întors la Cluj m-am întâlnit din nou cu fratele Traian și cu frații din localitate.Le-am povestit despre bucuriile avute cu cei dragi din Bucovina și încercările prin care am trecut.
Aici vreau într-o mică paranteză să subliniez ceva de mare importantă,mai ales pentru cei începători ca să le fie de învățătură și să evite cu orice preț în munca lor evanghelică ceea ce la acea vreme n-am evitat.
Având darul vorbirii în așa măsură că entuziasmam adunarea până la lacrimi,eu credeam că aceasta este totul.Dar vai,ce amarnic m-am înșelat!Tocmai despre ceea ce vorbeam eu la alții,de cele mai multe ori in viața mea lipsea.Încrezându-mă prea mult în mine însumi am dat posibilitate eului meu să mă consolideze tot mai mult ca stăpân în anumite împrejurări,și Doamne câtă pierdere!Să vorbești de răbdare și tu să n-o ai,să vorbești de smerenie și tu să fii mândru,să vorbești de calm și blândețe și tu să fii nervos.E ceva cum nu se poate mai rău în viața unui om care se pretinde ca este ostaș adevărat.Așa am fost eu și vreau ca nimeni să nu fie așa,în această sfântă și mică lucrare a Oastei Domnului.
Și acum în continuare voi căuta cu ajutorul Domnului să arăt în câteva rânduri ce a fost și este pentru această lucrare fratele Traian Dorz.unul din cei mai minunați înaintași cari i-a avut lucrarea Oastei.Prea puțini au putut să înțeleagă sufletul acestui mare om.
Încă din fragedă copilărie ajungând în preajma părintelui Iosif Trifa la Sibiu a luptat până în zilele noastre cu același elan și râvnă pentru biserica și neamul românesc răspândind zeci de mii de versuri nu numai în țara noastră,ci în întreaga lume cu un farmec și o căldură duhovnicească pe care nu le poate da nimeni altul,decât Isus prin harul sau minunat.
Statornic în chemarea avută,sincer în lucrarea de unde a fost așezat,îndrumând cu iubire și strângând sufletele în jurul crucii lui Hristos.Numele acestui om va rămâne neșters din inimile tuturor acelora care l-au cunoscut.
Binecuvântat fie Dumnezeu că mi-a fost dat să am un astfel de învățător și îndrumător.

Tu suflet scump
Tu suflet scump plin de putere
Ce mi-ai fost sprijin pe pământ,
A vieții mele mângâiere
Cu fapta ta,al tău cuvânt.

Binecuvânt ziua în care
Te-am cunoscut aicea jos,
Căci tu mi-ai fost în adunare
O îndrumare spre Hristos.

A ta iubire cu căldură
În viața mea a fost un har,
Eu n-am văzut în tine ură
Ci doar al păcii dulce har.

Curat în vorbă și în faptă
Cu gândul zilnic numai sus,
A ta povață a fost dreaptă
Așa cum te-a-nvățat Isus.

Mereu în post și rugăciune
Doar pentru alții de folos,
Tu ai știut cu-nțelepciune
S-ajuți pe orice păcătos.

Ființă scumpă și iubită
Cu-n suflet blând și răbdător,
Inima mea e fericită
Căci te-a avut ca-ndrumător.

Nu pot să uit eu niciodată
Binele tot ce mi-ai făcut,
Privirea-ți caldă și curată
Din clipa-n când te-am cunoscut.

Mă rog mereu azi pentru tine
Să-ți răsplătească Cel de sus,
Pentru că ai făcut din mine
Un bun ostaș a lui Isus.

Tu suflet plin de tot ce poate
Avea un bun creștin mereu,
Închis de-aș fi sau libertate
N-am să te uit la nici un greu.

Nu voi stărui prea mult asupra tuturor evenimentelor care s-au petrecut în viața mea personală și aici mă refer în mod special la darea mea afară de câteva ori din servici,ci mai degrabă voi căuta să mă refer mai mult la evenimentele care sunt strâns legate de lupta care-am dus-o în rândurile acestei lucrări minunate a Oastei Domnului.
Cum de altfel am mai arătat,activitatea mea în perioada anilor 1948-1950 a fost mai mult în Maramureș.
Parcă nicăieri în țară nu am simțit atâta căldură duhovnicească ca în mijlocul acestor oameni.
Îmi amintesc de un eveniment deosebit care s-a petrecut cu mine În iarna anului 1950.Încă din luna ianuarie mă găseam în regiunea Cavnic însoțit de doi dintre cei mai activi frați de atunci L.S. și H.G.,aici în comunele din jur sunt foarte mulți sectari,iehoviști.Am avut lupte cu ei zi și noapte.De multe ori începeam discuțiile seara devreme și nu le terminam până a doua zi în zori.
Nimeni niciodată nu va putea descrie îndeajuns duhul antihrist de care sunt călăuziți acești oameni care pe nedrept își zic„stundenți în biblie“sau„martorii lui Iehova“deoarece nu urmează Sfânta Scriptură și nu-L mărturisesc pe Dumnezeu, așa cum cere Evanghelia.
Și iată de ce:În primul rând ei în adunările lor învață papagalicește versete din Biblie,nu cu scopul de-a le pune în practică ci de-a lovi cu ele în toți cei care nu cred ca și ei,apoi se știe că nimeni nu poate fi martor al lui Dumnezeu decât
numai prin mijlocirea lui Isus.Căci cine nu mărturisește pe Isus în toată plinătatea lui (1Ioan cap. 4vers. 1-2-3) adică pe Isus Cel Răstignit(1Corinteni 2,2)nu are dreptul de-a fi copil al lui Dumnezeu.
Ei nu se opresc numai la partea aceasta,ci mai calcă încă unul din principiile Evangheliei care spune clar:„Să fim supuși oricărei stăpâniri“(Romani 13).
Cu astfel de oameni a trebuit să am discuții de multe ori furtunoase în regiunea Maramureșului.
Era pe la sfârșitul lunii ianuarie anul 1950 când am avut fixată o adunare generală la Mireșul-Mare.Acolo trebuia să i-a parte majoritatea fraților din nordul Ardealului. Sâmbătă seara frații din Satul Nou de jos,în apropiere de Baia-Mare,ne-au rugat să rămânem la ei și noi le-am ascultat dorința.Casa era  plină de ascultători,afară cădeau fulgi mari de zăpadă.Eu desculț,îmi spălasem ciorapii,cu bocancii numai, stăteam la masă,avându-l în dreapta mea pe un frate bătrân din Coaș,iar în stânga mea pe L.S. de la Gostila când am văzut un freamăt în adunare și cineva mi-a șoptit la ureche"miliția".Le-am făcut semn fraților să stea liniștiți.Chiar în clipa aceia șeful de post din comună însoțit de doi civili a întrebat cu voce tare,dacă Pop Alexandru este prezent și după ce am răspuns că da,el a continuat,"Cel de la stânga lui Pop și cel de la dreapta lui să se ridice în picioare și împreună cu el să iasă afară".
Era în jurul orelor 12 noaptea când am ieșit lăsând în urma noastră frații cu ochii plini de lacrimi.Atât le-am putut șopti la unii în treacăt,rugați-vă pentru noi!
Am fost duși la postul de miliție urcați într-o mașină și imediat transportați la Securitatea din Baia-Mare.
Să fi tot fost ora 01-01.30 noaptea când am fost prezentați comandantului,a cărui nume n-am să-l uit niciodată,Glădeanu.Ne-au fost confiscate actele mai întâi și tot ce aveam asupra noastră,apoi după un interogatoriu scurt,comandantul a plecat lăsându-ne în paza unui gardian care a primit ordinul să ne țină într-un picior până a doua zi dimineața.
Pe la orele 8 dimineața,obosiți din cale afară am fost duși într-o încăpere fără geamuri.Afara era frig îngrozitor,în mijlocul camerei era o grămada mare de Biblii și alte cărți religioase.
Dacă vă este frig,ne-a spus gardianul sobă aveți,faceți-vă foc cu cărțile pe care le aveți aici.Noi i-am spus că preferăm să stăm fără foc,oricât de mare ar fi gerul decât să ardem cărțile Domnului.
Pe la orele 10 gardianul a venit după mine,m-a dus în fața comandantului.Ce grad ai tu în Oastea Domnului m-a întrebat el?Și care este comandantul vostru Suprem?Cu cine ai legătură în străinătate?a continuat el plin de furie.Degeaba am încercat eu să-l lămuresc că n-am nici un grad și că mai marele nostru este Isus,iar în ce privește străinătatea nu am legătură cu nimeni,totul a fost în zadar.
La un moment dat a dat cu pumnul în masa,s-a ridicat și a pornit spre mine.Era un om voinic și bine trăit.S-a oprit la doi pași în fața mea cu mâinile în șolduri.După ce m-a scuipat în obraz a strigat cu putere:"Nenorocitule,vrei să-ți scot și celălalt ochi? De ce nu vorbești?Eu tăceam.În gândul meu țineam o legătură tainică cu Isus. Primele două palme au fost grele,apoi ce-a urmat
n-am mai simțit nimic.Târziu de tot m-am trezit întins pe grămada de Biblii,plin de sânge pe piept.Când m-am uitat în stânga și-n dreapta mea,aproape la fel erau și ceilalți doi frați ai mei.
După câteva zile de stat aici,am fos legați cu lanțuri unul de altul și duși la gară.Din priviri ne întrebam unul pe altul unde ne duc?Ce-o să se mai întâmple cu noi? Mulțumesc din toată inima lui Dumnezeu care în tot timpul a fost cu noi și ne-a întărit.Am fost urcați într-un tren care pleca spre Satu-Mare și după aproape două ore de călătorie am ajuns la destinație.Însoțitorii noștri ne-au dat în primire celor din Satu-Mare,care până a doua zi ne-au dus pe toți trei într-o celulă de 2,5m.
Pe la ora zece am fost chemat eu întâi și prezentat comandantului care după un scurt interogatoriu m-a dus într-o cameră unde erau patru vlăjgani cu mânecile suflecate și care imediat ce-am ajuns în mijlocul lor m-au asaltat cu întrebările următoare.Ce legături ai cu partizanii ce mișună în părțile noastre?Ce ajutoare ai primit de la Papa de la Roma?Și la fel ca cei din Baia-Mare m-au întrebat și aceștia de aici că cine este Conducătorul Oastei Domnului și ce rol am eu în această lucrare?Nici acestora nu le-a convenit răspunsurile date de mine așa că a urmat mai întâi lovituri în palmă,apoi am fost așezat pe burtă,unul s-a așezat pe spatele meu și mi-a ținut tălpile sus,iar altul mi-a dat peste 25 de lovituri.După ce m-au ridicat în picioare,sprijinindu-mă deoarece eu nu puteam singur să fac un pas mi-au spus, asta este … Domnule Pop,gândiți-vă bine și nu uitați să fiți sincer că
noi și așa știm totul.
Abia am așteptat să ajung lângă frații mei pe care-i lăsasem în celulă,dar vai,
celula era goală.Am rămas singur în ea.Cei doi au fost duși în altă parte.
După câteva zile de stat aici am fost transferați la Penitenciarul din același oraș unde ne-au ținut aproape o lună de zile.Aici parcă era mai bine.Deși nu aveam saltele pe ce să ne culcăm și nici cu ce să ne învelim totuși ne-am simțit mai bine. Am scăpat de duritatea anchetelor și de privirile fioroase a celor ce ne interogau.
În dimineața unei zile,am fost duși din nou la Securitate unde iarăși am fost legați cu lanțurile doi câte doi; pe lângă noi trei mai erau patru bărbați și o femeie pe care nu-i văzusem niciodată.
După ce ne-au transportat la gară am fost urcați în tren cu destinația Oradea.
Era într-o Duminică.Toată lumea pe stradă se oprea și se uita lung după noi.Aveam un milițian în față și doi în spate.De la gara din Oradea și până la Securitate am fost duși pe jos.N-am mai avut fericita ocazie să fim în aceiași celulă împreună,am fost izolați unii de alții.
Am stat și aici câteva săptămâni,după care în după amiaza unei zile am fost scos afară din celulă și dus într-o sală mare unde erau deja adunați peste douăzeci de deținuți ca și mine.Ne-au așezat pe toți într-o linie cu fețele spre masa unde se găseau vreo cinci ofițeri.
Pop Alexandru,am auzit strigându-mă unul din ofițeri!Prezent,am răspuns eu.Fă trei pași înainte!
Stânga-mprejur mi-a poruncit același ofițer.
După ce am executat toate aceste mișcări el s-a adresat celorlați deținuți.
"Vedeți pușlamaua aceasta,este în slujba imperialismului american,este un agent înrăit,nici vorbă de credință la el,Biblia e un paravan după care se ascunde,oriunde o să-i întâlniți și pe alții ca el,loviți în ei fără milă,căci voi ați fost duși în eroare.O să vă întoarceți acasă,le-a spus ofițerul celorlalți,să nu uitați ce v-am cerut,uitați-vă bine la el.Oriunde o să-l întâlniți,anuntați organele locale,puneți mâna pe ce vă cade și stârpiți astfel de elemente dintre voi.A-ți înțeles?a întrebat el.
Da,au răspuns cu toții în cor.Sunteți liberi,puteți pleca.Ei au pășit înspre ușă.Când am făcut și eu primul pas am auzit vocea ofițerului din spatele meu,care mi-a poruncit,Oprește!,cu tine Domnule mai avem o socoteală și într-adevăr a urmat o grea socoteală.
Într-un târziu am fost luat de-o parte și de alta de către doi gardieni și după ce m-au purtat o jumătate de oră aproape prin curte m-au scos afară în stradă,iar ei au dispărut.
Eram amețit,abia mă mai țineam pe picioare.Îmi venea să leșin,eram flămând și m-apucase o sete nemaipomenită.M-am prins cu amândouă brațele de un stâlp de pe marginea trotuarului.Cât am stat lângă acel stâlp,nu știu.Atâta doar mi-aduc aminte că un bărbat s-a apropiat de mine m-a scuturat și m-a întrebat ce am.Lasă-l a spus soția către el poate e beat și-o să te-njure.Din starea mea de neputință mi-am ridicat spre ei fața plină de lacrimi și le-am spus,că nu sunt beat,dar ca-mi este foarte rău.I-am rugat apoi să-mi arate cum a-și putea să ajung mai repede la gară. Ei s-au uitat unul la altul și-au spus ceva în șoaptă iar apoi s-au apropiat de mine, unul de o parte altul de alta și m-au însoțit până la gară.
Ajuns aici i-am întâlnit pe toți ceilalți care fuseseră eliberați cu câteva ore înaintea mea.Plini de bucurie s-au apropiat de mine,unul dintre ei din Timișoara.M-au întrebat dacă eu și cei doi frați care erau cu mine avem bani de tren.Eu le-am răspuns că nu.Atunci și-a băgat mâna în buzunar și ne-a
dat banii necesari ca să putem ajunge acasă fiecare.
Eu m-am oprit mai întâi la Cluj.În seara zilei în care am ajuns era adunare la Bisericuța de pe Deal cum ziceam noi.Am povestit tuturor celor dragi cum puterea lui Dumnezeu ne-a trecut prin atâtea
încercări și că în tot locul a fost cu noi,nu ne-a părăsit o clipă măcar.

 

 

 

Poezii Fr.Pop Alexandru

 An Vechi, An Nou


O,anule ce duci cu tine
Atâtea lacrimi și dureri,
Și bucurii și stări de bine
Și întristări și mângâieri.

O,anule plin de-amintirea
Atâtor sfinte biruinți,
Tu duci cu tine și uitarea
Atâtor grele suferinți.

A harului învățătură
S-o împlinim cu duh ceresc,
Să ne ferim de tot ce-i ură
De tot ce este omenesc.

Cu tine duci și amintirea
Atător frați ce ne-au trădat,
Ce nu mai au în ei iubirea
Și fără milă ne-au prădat.

Azi de pe ultima ta treaptă
Cu duhul sfânt ce-i între noi,
Rămân pe-o cale și mai dreaptă
Şi mai uniti pentru război.

Întorşi cu spatele la tine
Păşim voioşi spre Noul An,
Cu gând de-a face numai bine
De-a nu ne teme de duşman.

Înmormântat pe totdeauna
Tu vei ramâne pentru noi,
Ne bucurăm c-avem cununa
Şi n-am căzut jos în noroi.

Acesta a fost anul care
O clipă a ţinut, s-a dus,
Tu Noul An să fii în stare
Să ne păstrezi pentru Isus.

Cu prima zi de rugăciune
Cu primul pas pe drumul Tău,
Tu să ne da-i înţelepciune
Să ne ferim de tot ce-i rău.

Apoi în dragoste frăţească
Ajută-ne să fim uniţi,
Păsind spre patria cerească
În orice greu nedespărţiţi.

Să n-ascultăm de nici o soaptă
Ce nu vine de la Isus,
Să fim pe-aceaşi cale dreaptă
Ce duce înspre ceruri sus.

Să ne iertăm cu bucurie
Să ne iubim cu foc ceresc,
Să nu ne-abatem prin pustie
Cu toţi cei care nu iubesc.

Aceasta este hotărârea
Ce ne-o luăm cu toţi acum,
Ca să rămânem în lucrare
De dragoste pe-al crucii drum.

Să ducem tuturor veşti bune
Şi vestea păcii pe pământ,
S-avem de sus înţelepciune
Şi adevărul viu si sfânt.

Nou An cu noua pocăintă
Cu gânduri noi numai de sus,
Statornicie în credintă
În tot ce ne-a-învătat Isus.

Cu milă pentru orice suflet
Oricât ar fi de păcătos,
Să fim cu hotărăre-n umblet
În tot ce e de la Hristos.

Oriunde Domnul ne va duce
În timpul tău, Noule An,
Vrem să ramânem lângă cruce
Să ne ferim de cel viclean.

Oricând la marea datorie
Şi pe răniţi ai vindeca,
Vom duce steagul prin pustie
Oricât de greu am îndura.

Spre un sfârsit de biruinţă
Cu primul pas pornim acum,
Oricât de mare suferinţă
Am intâlni pe-al nostru drum.

Iar dacă Anul Nou ne-aduce
Chemarea pentru-a merge sus,
Ne vom păstra întreaga cruce
Aşa cum ne-a-învătat Isus.

Uniţi în duh şi-nvătătură
În tot cei bun, curat si sfânt,
Ne vom feri de tot cei ură
Şi de minciuna pe pământ.

 

O,Doamne

O scapă-mă Tu Doamne
De tot ce nu pot eu,
Să pot să fiu in totul
Al Tău la orice greu.

Ajuta-mă pe cale
Să nu mă pierd nicicănd,
La toate ale Tale
Să fie al meu gănd.

In orice suferinţă
Să pot cânta voios,
Să pot avea credinţă
Să nu fiu un fricos.

Să nu mă leg de nimeni
Aicea pe pămănt,
Să nu mă-ncred in oameni
Să ţin al Tău cuvănt.

Sunt slab, Tu fă-mă tare
Mereu pe al Tău drum,
Să fac a Ta lucrare
Şi mâine şi acum.

Cel rău să nu mă poată
Întoarce inapoi,
Să-mi fie viaţa toată
O jertfă in război.

Şi-nchis, şi-n libertate
Să fiu ostaşul tău,
Un bun creştin in toate
Să nu fac nici un rău.

O Doamne fă cu mine
Prin hule si-ncercări,
Să pot şi eu prin tine
Să-ndur orice ocări.


Spre slava Ta Isuse

Spre slava Ta, Isuse, totdeauna
Voi căuta să-Ţi fiu doar de folos,
S-ajung să moştenesc şi eu cununa
Să fiu răpit din plânsul cel de jos.

Spre slava Ta la luptă mă voi duce
În orice loc aicea pe pământ,
Cu ochii sus la Golgota, la cruce
Călăuzit de Duhul Tău cel sfânt.

Spre slava Ta pe-a plângerilor vale
Voi ridica pe ceice sunt căzuţi,
Pe urma Ta, pe-a jertfei Tale cale
Voi indrepta pe cei ce sunt pierduţi.

Spre slava Ta trăiesc într-o simţire
Cu ceice sunt născuţi numai de sus,
În harul Tău, în pace şi iubire
În tot ce e din Tine, scump Isus.

Spre slava Ta trăiesc o noua viaţă
Ce nu e de aici de pe pământ,
Lumina Ta am zilnic pe-a mea faţă
În suflet, adevărul Tău cel sfânt.

Spre slava Ta iubesc întotdeauna
Pe orice suflet slab si păcătos,
Dispreţuind şi ura, şi minciuna
Mă lupt să fiu la alţii de folos.

Spre slava Ta în orice-nprejurare
Doar numai pentru Tine mă jertfesc,
Între străini, vrăjmasi, în adunare
Numai cuvântul Tău mărturisesc.

Spre slava Ta cu tot ce am în mine
Căt voi mai fi aicea pe pământ,
Neobosit voi face numai bine
Mă voi lupta să nu sfărsesc înfrănt.


Ajută-mă Isuse

Ajută-mă Isuse să pot face
Doar voia Ta aicea pe pământ,
Să fiu pentru lumină, pentru pace
Şi numai pentru scumpul tău cuvânt.

Să rup în mine orice legatură
Cu tot ce este rău si pământesc,
Să mă feresc de orice gând de ură
În tot ce fac să fiu duhovnicesc.

Ajută-mă să duc mărturisirea
La orice suflet slab si păcătos,
Să vadă-n mine oameniii iubirea
Oriunde m-aş găsi aicea jos.

Sfarşitul meu să fie biruinţa
Să fiu o pilda vie pe pământ,
Statornic să rămân în suferinţă
Să nu mă lupt ca cei ce luptă-n vânt.

O Domnul meu, povaţa Ta în toate
Eu vreau ca s-o urmez şi s-o trăiesc,
Chiar daca-ş fi închis sau libertate
Un singur gând să am, să biruiesc.

Nu vreau să am o altă îndrumare
Ce vine de la om şi nu-i de sus,
Cu cei ce sunt în scumpa Ta lucrare
Unit deplin vreau să rămân Isus.

Ajută-mă te rog şi mai departe
Cum până azi mereu m-ai ajutat,
De tine vreau oriunde să am parte
Căci numai Tu Isuse m-ai iertat.

Ajută-mă sa-aştept cu bucurie
Venirea Ta din nou, o scump Isus,
Să fiu răpit in marea veşnicie
Cu tine şi cu-ai Tăi acolo sus.


Tu țară


Tu dulce primăvară
Izvor de har ceresc,
A veşniciei Ţară
Pe tine te doresc.

Sătul de ce-i aicea
Pe-acest pământ străin,
Tot ce mai am e crucea
Prigoane, lacrimi, chin.

Dar nu mă dau în lături
Oricât mi-ar fi de greu,
Căci valurile-s valuri
Cum vin se duc mereu.

În sfânta legătură
Cu cei răscumpăraţi,
Cu-a dragostei căldură
Îi simt pe toţi ca fraţi.

Tu dulce primăvară
Tu Paradis de sus,
Tu mult dorită Ţară
A Domnului Isus.

La tine am privirea
Oriunde mă găsesc,
Căci tu eşti fericirea
Pe care o doresc.

Mă lupt, mă lupt într-una
Cu râvnă şi cu zel,
Nu vreau să-mi pierd cununa
Nici dragostea de El.

O Ţară, scumpă Ţară
A harului de sus,
Tu dulce primăvară
Aceaşi prin Isus.

Spre tine-alerg într-una
De oameni părăsit,
Ca să-mi păstrez cununa
Mă lupt neobosit. 
 
 
Suntem chemați

 Suntem chemaţi la marea datorie
De-a fi uniţi prin faptă şi cuvânt,
Să nu ne pierdem vremea în pustie
Prin dezbinări şi goană după vânt.

Suntem chemaţi la dragoste şi pace
La tot ce este viu şi e de sus,
La tot ce numai Domnului îi place
Ca buni ostaşi ai jertfei lui Isus.

Suntem chemaţi s-avem o-nvătătură
Ce poate fii la alţii de folos,
Să nu purtăm în noi un duh de ură
Nimic ce nu i-ar place lui Hristos.

Suntem chemaţi să fim în libertate
Încredere în om să nu avem,
Să fim pentru iubire şi dreptate
Numai cum Domnul vrea să fim noi vrem.

Suntem chemaţi ca să veghem întruna
Căci lupii sunt în jurul nost mereu,
Să-nlăturăm oriunde-ar fi minciuna
Să nu ne înfricăm de nici un greu.

Suntem chemaţi la luptă, în viaţă
Numai cu armele din duhul sfânt,
Să nu urmăm aici altă povată
Afară de-adevăr jos pe pământ.

Suntem chemaţi mereu să fim în stare
De-a ne ierta cum Domnul ne-a iertat,
Un gând să fim cu toti în adunare
O inima şi-o jertfa ne-ncetat.

Aceasta e chemarea ce ne-aduce
În viaţa noastră zilnic numai har,
Puterea de-a rămâne lângă cruce
De-a nu cădea în marele calvar.

În fata noastră-i scumpa sărbătoare
Cu dragoste uniţi s-o asteptăm,
Prin ea noi vom găsi salvarea
Să nu fim obosiţi, să ne luptăm.

Sfârşitul tuturora nu-i departe
Să fim şi noi găsiţi răscumpăraţi,
De vreţi s-avem cu sfinţii şi noi parte
Atunci să fim creştini adevăraţi.

Iubirea să ne fie cu căldură
Faţă de orice suflet păcătos,
Să nu purtăm în noi un duh de ură
Să fim doar pentru alţii de folos.

Aceasta este singura chemare
Şi nu e de la om ci e de sus,
Prin ea avem doar binecuvântare
Şi pacea care vine din Isus.

Noi vom avea în bobul de credinţă
Putere să luptăm, să biruim,
Dacă uniţi în orice suferinţă
Vom ştii să ne iertăm, să ne iubim.

Sunt lupi în jurul nostru la tot pasul
Asupra lor vom fi biruitori,
Să ascultăm în lupta numai glasul
Ce nu e de la oameni muritori.

Să străngem toţi răniţii de pe cale
La cruce să-i aducem pe pământ,
Cât vom mai fi pe-a plângerilor vale
Să nu avem cu omul legământ.

Isus Hristos ne face azi chemarea
Isus să fie zilnic între noi,
Isus ne este binecuvântarea
Prin El vom birui acest război.

 

 Să ne trezim

 

 Să ne trezim cât încă se mai poate
Ca să fim una astăzi pe pământ,
Închişi de-am fi, bolnavi sau libertate
S-avem cu toţi un singur legământ.

Să dărămăm tot ce ne desparte
Să ne îmbrăţisăm, să fim uniţi,
Căci ura dintre noi duce la moarte
Prin ea suntem cu toţii nimiciţi.

Nu omul este cel ce ne dă viaţă
Să nu urmăm nicicând cuvântul lui,
Noi să trăim a Domnului povaţă
Căci fără El în veci iertare nu-i.

De ce să nu avem în noi căldura
Iubindu-ne ca cei răscumpăraţi,
De ce să ne privim mereu cu ură
Cănd ştim că prin Isus noi suntem fraţi.

Noi să urmăm mereu Sfânta Scriptură
În tot ce ea ne spune pe pământ,
Să ne ferim de orice gând de ură
Aşa cum am făcut un legământ.

Sunt mii de grupuri astăzi în credinţă
Deşi credinţa-i una pe pământ,
Iubirea este a noastră biruinţă
Izvorul adevărului cel sfânt.

Blestem este încrederea în oameni
În tot ce nu-i iubirea cea de sus,
Noi ştim că pacea vine de asemeni
Numai din jertfa crucii lui Isus.

Ostaşi să fim oriunde ne vom duce
Numai ostaşi ce sunt biruitori,
Numai prin jertfa sfânta de pe cruce
Putem să fim şi noi nemuritori.

Căzuti am fost şi noi odată
Să nu-i dispreţuim pe cei căzuţi,
Căci ura sus la marea judecată
Dac-o păstrăm prin ea suntem pierduţi.

Să ne unim cât încă este vreme
Cât încă este harul lui Isus,
N-ainte de-a veni ca să ne cheme
La judecata veşnică Isus.

Avem în faţa noastră mântuirea
Şi timpul s-o primim acum prin har,
Ne trebuie s-avem cu toţi iubirea
Să şteargă dintre noi orice hotar.

Este aproape marea sărbătoare
Venirea lui Isus ca salvator,
Să fim uniţi cu toţi-n adunare
De-aici să fim o turmă şi-un păstor.

 

 Domnul

.

Domnul vrea să-ţi facă bine
Şi să-ţi dea răsplata sus.
O, priveşte azi în tine!
Fă-te vrednic de Isus!

Nu lăsa să treacă vremea;
Mâine-i poate prea târziu...
Părăseşte astăzi lumea,
Vino la Izvorul viu!

El îţi poate da iertare
De tot răul ce-ai făcut,
Har şi binecuvântare
Şi să şteargă-al tău trecut.

O, ridică-te de-aicea,
Din necazuri şi din chin!
Urcă-te acum la crucea
Mielului celui divin!

Ai să vezi ce minunată
Este viaţa cu Isus,
Cât de binecuvântată
Este Patria de sus.

Aici e deşertăciune
Totul, totul pe pământ,
Lasă căile nebune
Şi primeşte Duhul Sfânt.

Domnul vrea să-ţi facă bine
Şi să-ţi dea iertarea Lui;
O, primeşte-L azi în tine,
Căci scăpare, alta nu-i. 
 
 
Fără Tine


Fără Tine, ce m-aş face
În adâncul meu necaz,
N-aş avea în suflet pace
Nici putere să fiu treaz.

Fără Tine-n a mea viaţă
N-aş putea să fac un pas,
Numai dulcea Ta povaţă
Să urmez mi-a mai rămas.

Fără Tine-n rugăciune
Azi aş fi un biet infrânt,
Doar a Ta inţelepciune
Mă mai ţine pe pământ.

Fără Tine în lucrare
Aş fi un cărbune stins,
Fără binecuvântare
Doar un biet creştin învins.

Fără Tine niciodată
N-aş putea să mă jertfesc,
Să am inima curată
Şi să pot ca să trăiesc.

Fără Tine orişiunde
M-aş afla, sunt un străin,
Doar prezenţa Ta pătrunde
Şi-mi dă inimii senin.

Binecuvintez deapururi
Numele Tău scump nespus,
Nici viaţă şi nici ceruri
Fără Tine nu-s Isus. 
 
 
Dacă
 
 
 
Dacă inima din tine
Altora ţi-o-ncredinţezi,
N-ai s-ajungi în viaţă bine
Tu ascultă-mă şi crezi.

Oamenii se schimbă-ntruna,
Nu-s statornici în cuvânt,
Hrana lor este minciuna
Viaţa, goană după vânt.

Tu nu-i crede niciodată
În ce fac şi în ce zic,
Ca să nu ajungi vreodată
Ca şi ei, om de nimic.

Sunt făţarnici la tot pasul
Mândri, lacomi, încrezuţi,
În curând le vine ceasul
Când vor fi pe veci pierduţi.

Tu i-a seama azi la tine
Să fi bun şi credincios,
Să faci numai ce e bine
Ca ostaş a lui Hristos.

Toată-ncrederea aicea
Tu să ai doar în Isus,
Jugul tău să fie crucea
Numai ei să fi supus.

A iubirii-nţelepciune
Să n-o pierzi în drumul tău,
Şi puterea-n rugăciune
Şi nici harul tău de-acum.

Tu păstrează-te într-una
Ca ostaş a lui Isus,
De la El primesţi cununa
Moştenirea cea de sus.

Nu în oameni ci în Domnul
Tu să ai credintă azi,
Doar aşa pe cale zilnic
Ai să lupţi şi n-ai să cazi. 
 
 
Am aflat 



Am aflat că pe pământ
Lucrul cel mai scump şi sfânt,
Este ca să fiu mereu
Bun creştin la orice greu.

Fără frică în război
Tu să nu da-i înapoi,
Gândul tău să fie sus
Doar la crucea lui Isus.

Tot ce faci şi tot ce spui
Tu să pu-i în slujba Lui,
Niciodată pe pământ
Tu să nu te laşi înfrânt.

Tot de-ai pierde aicea jos
Să rămâi doar cu Hristos,
Cu toţi cei răscumpăraţi
Să trăiţi ca între fraţi.

Să nu schimbi cuvântul tău
După şoapta celui rău,
Totdeauna tu să ai
Gândul numai sus la Rai.

Nu te teme de nimic
Umilit să fi şi mic,
Tot câstigul tău e sus
În răsplata lui Isus.

Totdeauna pe pământ
În purtare să fi sfânt,
Nu-ţi lega viaţa jos
Căci e fără de folos.

Slavă celor sfinţi şi vii
Tu o moştenesţi să ştii,
Numai ca un bun ostaş
Nu ca trădător şi laş.

Binecuvântat mereu
Tu vei fi la orice greu,
Dacă-n chip desăvârşit
Tu vei fi pâ-n la sfârşit.

 

Nimic 


Nimic nu am pe lume
Mai scump şi mai presus,
Ca Tine, dulce nume,
Preabunule Isus.

Tu eşti a mea putere
Tu zilnic al meu glas,
Tu dulce mângâiere
Eşti tot ce mi-a rămas.

În orice suferinţă
La Tine eu alerg,
Prin Tine, biruinţă
Am orişiunde merg.

Pe veci de veci cu Tine
Doresc a rămânea,
Şi-n greu ca şi la bine
În toată viaţa mea.

O, ce-aş putea eu face
Mai mult azi pe pământ,
Decăt ce Ţie-îţi place
O, Mirele meu sfânt.

În dulcea Ta iubire
Cu cei răscumpăraţi,
Vom fi într-o simţire
Ca fraţi adevăraţi.

O, dulcele meu Nume
Ca toate mai presus,
Mai scump ca orice-n lume
Eşti Domnul meu Isus.

Binecuvânt iubirea
Ce Tu mi-ai arătat,
Iertarea şi sfinţirea
Şi tot ce Tu mi-ai dat.

Inima mea întreagă
E templul Tău cel Sfânt,
Doar pentru jertfa dragă
A Ta, şi-al Tău cuvânt.

 

Armate 


Armate fără număr se coboară
La cei ce luptă astăzi pe pământ,
Ei vin să ocrotească de ocară
Pe cei ce sunt poporul Celui sfânt.

În fruntea lor e Cel biruitorul
În inul alb şi soare îmbrăcat,
El e Isus Hristos Mântuitorul
Ce ne-a iertat al nostru greu păcat.

El n-a uitat căci suntem oastea sfântă
Ostaşii Lui ce zilnic îl urmăm,
Căci El este a noastră scumpă ţintă
Şi pentru El prigoane îndurăm.

El n-a uitat că-n totul şi în toate
El este-al nostru ajutor,
Închişi de-am fi, bolnavi sau libertate
Noi nu avem pe lume un alt Mântuitor.


S-apropie curând, curând apare
Cu oastea Lui cea veşnică de sus,
Cu El aduce marea sărbătoare
La cei ce numai Lui i s-au supus.

La cei ce-au ascultat mai mult de oameni
Pedeapsă le va da pe veşnicii,
Din ei nu va scăpa atuncea nimeni
În scrâşnete vor merge şi-n urgii.

Vor plânge atunci cu toţii harul
Ce l-au schimbat cu ură aicea jos,
Dar între noi şi ei va fi hotarul
De netrecut prin voia lui Hristos.

Să plângem azi cu toţi de bucurie
Căci noi ne închinăm doar lui Isus,
Şi că păşim spre marea veşnicie
Având ca ţintă Patria de sus.

Noi nu ştim cât vom rămânea aicea
Dar timpul tot să-l folosim,
S-aducem câţi mai mulţi să vadă crucea
Salvare pentru alţii noi să fim.

Armata fără număr e aproape
În fruntea ei se află chiar Isus,
De orice suferinţă să ne scape
Pentru răsplata veşnică de sus.

Noi să fim treji căci ziua nu-i departe
Când toţi vom fi de-aici pe veci salvaţi,
Să nu ne despărţim nici chiar la moarte
Şi-aici şi-n veşnicii noi să fim fraţi.

Armata mult dorită salvatoare
În fruntea ei cu Mirele Isus,
S-apropie, priviţi-o, e in zare
Ea vine să ne ducă-n ceruri sus.

Să nu cădem chiar azi de oboseală
Ostaşi să fim cât suntem pe pământ,
Să terminăm cu bine-aceasta şcoală
Să moştenim cununa Celui sfânt.


Către copii și frații mei



Spre voi mi-ndrept acum de-aici privirea
Spre voi iubiţii mei răscumpăraţi,
Căci voi îmi sunteţi pacea şi iubirea
Şi prieteni cei adevăratii.

Pe mulţi din voi eu v-am născut în lanţuri
Pe toţi vă simt acum la sânul meu,
Mă lupt s-ajung cu voi şi sus în ceruri
E ultima dorinţă ce-o am eu.

A voastră bucurie pentru mine
E tot ce am mai scump azi pe pământ,
Prin ruga voastră harul mă mai ţine
Aicea unde sunt ca-ntr-un mormânt.

Statornici să rămăneţi în credinţă
Uniţi în harul ei mereu,
Nu vă-nfricaţi de nici o suferinţă
Cu voi este Isus la orice greu.

Nu v-am uitat aicea nici o clipă
Pe voi eu vă mai am şi pe Isus,
Să nu uitaţi căci timpu-i o risipă
Când nu e pentru Patria de sus.

Vă scriu aceste rânduri plin de pace
Încredinţat în harul sfânt deplin,
Nădăjduiesc în Domnul că va face
Să fie cerul nostru mai senin.

Mărturisiţi cât încă este vreme
Cât încă mai sunteţi aicea jos,
Voi nu aveţi acum de ce vă teme
Căci voi sunteţi ostaşii lui Hristos.

Să nu da-ţi înapoi la prigonire
Să nu vă dezbinaţi cum fac cei răi,
Pe-al vostru steag e scris numai iubire
Aicea să-l purtaţi, nu pe-alte căi.

Eu v-am lăsat model o-nvăţătură
Biserica şi Oastea lui Isus,
Să vă feriţi de orice duh de ură
De tot ce nu e voia lui Isus.

Nu-s printre voi cu trupu-n adunare
Dar inima din mine e cu voi,
Să vă luptaţi să fiţi şi voi în stare
În încercări să nu da-ţi înapoi.

Eu am crescut de mic în suferinţă
În ea m-am pregătit pentru Isus,
Prin ea s-a întărit a mea credinţă
Şi tot prin ea privirea mea e sus.

O fraţii mei, nimic nu ne desparte
Atăta vreme cât suntem numai har,
Noi să fim gata oricând pentru moarte
Solia ce ne trece de hotar.

Cu timpul am slăbit fără măsură
Ţineţi-mi şi voi braţele sus,
Aşa veţi frânge orice duh de ură
O fraţii mei, ostaşii lui Isus.

Voi toţi aveţi o singură chemare
Păstraţi-o ca şi mine pân-acum,
Voi trebuie să fiţi mereu în stare
De-a vă păstra pe-al jertfei crucii drum.

De n-am să ies cu trupul de aicea
Şi duhul meu s-a-ntoarce acolo sus,
O fraţii mei să nu uitaţi de crucea
De Golgota, de Jertfa lui Isus.

Biserica şi-a ei învătătură
Şi Oastea cu lucrarea ei de har,
Să fie pentru voi o legătură
În dragostea ce-i fără de hotar.

Spre voi mi-ndrept acum de-aici privirea
Spre voi ostaşii cei adevăraţi,
Să nu cumva să pierdeţi mântuirea
Răsplata celor ce-s răscumpăraţi.

Prin jertfa Lui Isus veţi fi cu mine
Şi eu voi fi cu voi în orice loc,
O fraţii mei, doar harul ne mai ţine
Nădejdea şi iubirea cea cu foc.

Să duceţi steagul Oastei înainte
Cum au făcut ai voştri-naintaşi,
Îi faţa voastră-s planurile sfinte
Să nu vă fie frică de vrăjmaş.

Aceasta-i poate ultima povaţă
Pe care eu v-o dau, o fraţii mei,
Statornicia duce la viaţă
Fiţi gata căci vin anii tot mai grei.

La toţi vă dau o scumpă sărutare
De-aicea din celula care sunt,
Primiţi cu toţi o sfântă-nbrăţişare
Fiţi liniştiţi e ultimu-mi cuvânt.


Umbră



O biată umbră trecătoare
Un abur slab, de mult apus,
O inimă înşelătoare
Şi un creştin fără Isus.

Un om lipsit de pocăinţă
De tot ce-i bun, de tot ce-i sfânt,
Fără nădejde şi credinţă
De multele păcate-nfrânt.

Un biet nefericit pe cale
De toată lumea părăsit,
Cu inima plină de jale
De orice mângâieri lipsit.

Flămănd, bolnav şi fără nume
În ochi cu plânsul cel amar,
Un părăsit de-ntreaga lume
O viaţă plină de calvar.

Un om ce şi-a vândut pe linte
Si pe arginţi dreptul de sus,
Cu fărdelege pe veşminte
Fără de Crucea Ta Isus.

Aşa am fost când Tu odată
Pe lângă mine ai trecut,
Nu cred că voi uita vreodată
Atunci cât bine mi-ai făcut.

Parcă te văd când plin de milă
Te-ai coborât la mine jos,
În ochii Tăi nu era silă
Nici scârbă de un păcătos.

Mi-ai dat veşmântul la o parte
Şi cu-al Tău sânge m-ai spălat,
Mi-ai şters pecetea cea de moarte
Şi inima Tu mi-ai schimbat.

M-ai pus pe drumul care duce
Spre Paradisul cel de sus,
Mi-ai dat în viaţă a Ta Cruce
S-o port pe urma Ta Isus.

Apoi mi-ai dat un rost şi-un nume
Mi-ai dat un duh din duhul Tău,
M-ai scos din tot ce este lume
Şi de sub ghiara celui rău.

Mi-ai spus să fac la orice suflet
Cum şi Tu mie mi-ai făcut,
Şi să iubesc în al meu umblet
Să uit pe veci al meu trecut.

Să nu ascult mi-ai spus de oameni
Să nu urăsc aşa ca ei,
Să fac doar bine pretutindeni
Să nu fac rău ca cei mişei.

Să am o sfântă legătura
Cu cei ce sunt răscumpăraţi,
Să am în dragoste căldură
Şi de vrajmaşi ca şi de fraţi.

Să fiu statornic în credinţă
Unde odată Tu m-ai pus,
Şi să trăiesc în pocăinţă
Cu toţi copii Tăi Isus.

De-atunci pe urma Ta intr-una
Mă lupt să fac ce Tu mi-ai spus,
Să pot să moştenesc cununa
Şi Ţara Ta o scump Isus.

De-atunci prigoane si ocară
Pe urma Ta îndur mereu,
Sunt alungat şi scos afară
De multe ori mi-aşa de greu.

Dar am nespusă fericire
Căci Tu mi-ai dat al vieţii dar,
Şi simt în mine-a Ta iubire
Întreagă fără de hotar.

Cu Tine voi rămâne pururi
De toţi dac-aş fi părăsit,
Pănă acolo sus în ceruri
Vreau ca să lupt neobosit.


O,dă-mi Isuse

O, dă-mi Tu liniște și pace
Să nu mă pierd în lupta grea,
Să fac ce numai Tie-ți pace
Cu tot ce am în viața mea.

Sunt hotărât până la moarte
Cum am făcut un legământ,
Numai de Tine să am parte
Mântuitorul Meu Cel Sfânt.

În totul vreau să fiu ca Tine
Smerit și blând și răbdător,
Să fac la orice suflet bine
Cu gând curat și iubitor.

Ajută-mă în orice clipă
Ca nu cumva să dau n-apoi,
Să nu pierd vremea în risipă
Să nu cad în acest război.

Lucrarea mea să fie sfântă
Plină de dragoste și har,
Să am privirea doar la țintă
Și inima pe-al Tău altar.

Să nu mă poată nimeni, nimeni
Întoarce de unde-am pornit,
Să duc cuvântul Tău la oameni
Isuse scump cel răstignit.

O, dă-mi Tu liniște deplină
Ca zi și noapte eu să fiu,
O pildă vie și-o lumină
Un suflet credincios și viu.

Mă-ncredințez deplin în Tine
Că tu vei face mult mai mult,
O, Fi stăpân deplin în mine
Ajută-mă să te ascult!

 

 Mă hotărăsc

Mă hotărăsc într-una
Să fug de tot ce-i rău,
Să fiu cu Tine una
Isuse-n Duhul Tău.
Dar firea ce-i în mine
Mă ține tot mereu,
Să nu ajung la Tine
Să Fi stăpânul meu.
Mă hotărăsc dar totul
E parcă în zadar,
Spre rău m-atrage eul
Spre traiul cel murdar.
O Doamne Tu poți face
Din mine bun ostaș,
Să fiu cum Ție-ți place
Nu slăbănog și laș.
Să nu mă leg de nimeni
Aicea pe pământ,
Să nu ascult de oameni
Ci doar de-al Tău cuvânt.
Pe drumul care duce
Spre patria de sus,
Să nu pierd a mea cruce
Nici harul Tău Isus.
Sunt slab fără putere
Un biet neputincios,
Merg zilnic spre cădere
Spre iadul fioros.
La timp Tu dă-mi povață
Prin scumpul Tău cuvânt,
Să înviez la viață
Din groaznicul mormânt.
La Tine am privirea
O Domnul meu Hristos
O, dă-mi Tu izbăvirea
Să-ți fiu iar de folos.

 

 Sărman de tine

Sărman de tine om fără credință
Neputincios în tot ce faci și spui,
Tu nu vezi azi că fără pocăință
Viață, libertate, pace nu-i?

Tu nu vezi unde duce ateismul
Și ura dintre oameni pe pământ,
Nu vezi fără credință ce e omul
Numai o goană zilnic după vânt.

Tu crezi că-nvățătura ta e bună
Ce peste tot cu zel o răspândești,
Sărmane purtător azi de minciună
Tu nu vezi ce osândă-ți pregătești.

Te-apropii zi de zi de veșnicie
Și tot rămâi mereu necredincios,
Tu nu vezi că viața ți-e pustie
Nu ești nimic fără Isus Hristos.

Pe oameni îi slujești cu râvnă mare
Pentru un blid de linte sau arginți,
Tu nu vezi că te duce la pierzare
Lucrarea ta-npotriva celor sfinți.

Sfârșitul tuturora nu-i departe
Și tu rămâi mereu nepăsător,
Un pas mai ai sărmane pân la moarte
Până în focul veșnic arzător.

La ceți vor folosi atunci arginții
Și ateismul care-l predici azi,
Înfrânt vei fi doar tu dar nu și sfinții
În fața lor ca frunza ai să cazi.

Sărman de tine fără de credință
Și plin de ură zi de zi mereu,
Ca mâine vei gusta din suferință
În plânsul cel de veci, amar și greu.

Atuncea vei vedea a ta lucrare
Că n-a avut pe lume nici un rost,
Dr n-ai să poți scăpa de la pierzare
Că-n slujba necredinței tu ai fost.


O cale

Sunt multe căi ce par omului bune
Dar nu duc toate către ceruri sus,
Acei ce au de sus înțelepciune
O pot afla pe urma lui Isus.

Aceasta este calea cea spinoasă
Plină de jertfe, pace și de har,
Pentru creștini e calea cea aleasă
Căci ea e pentru ei al vieții dar.

Și noi ne bucurăm de-aceași cale
Ostașii Domnului născuți de sus,
Căci astazi pe a plângerilor vale
Prin ea putem urma doar pe Isus.

Noi o păstrăm oriunde ea ne duce
Statornici cât vom fi jos pe pământ,
Căci e din jertfa de pe cruce
Și duce către tronul Celui sfânt.


Bucuria mea

A mea bucurie
E s-aduc mereu
Slavă numai Ție
Dumnezeul meu.

Tu ești pentru mine
Tot ce e mai sfânt
Un izvor de bine
Pacea pe pământ.

A mea legătură
Cu al Tău cuvânt
Azi îmi dă căldură
Să cresc pe pământ.

Zilnic am putere
Din iubirea Ta
Har și mângâiere
În viața mea.

Voia Ta cea sfântă
Mă silesc mereu
Să o am ca țintă
Să nu cad la greu.

A mea bucurie
Pe pămînt acum
E s-aduc doar Ție
Slavă pe-al meu drum.

Dulcea mea iubire
Farmecul meu sfânt
Har și fericire
Tu-mi ești Tată sfânt.

Scumpa Ta povață
Unde mă găsesc
Îmi aduce-n viață
Tot ce eu doresc.

Slavă și mărire
Ție Tată sfânt
Plin de mulțumire
Cânt azi pe pământ.



Am cunoscut

Am cunoscut odată
Iubirea cea de sus,
Credința cea curată
Și jertfa lui Isus.

Nimic nu mă mai poate
Întoarce înapoi,
În lumea de păcate
În beznă și noroi.

Am cunoscut lucrarea
De pace și de har,
Și binecuvântarea
Al cerului scump dar.

Nespusă bucurie
Am astăzi pe pământ,
Căci eu spre veșnicie
Am Duhul Celui sfânt.

Nu mă mai tem de nimeni
Nici de vrăjmașii răi,
Nu mă încred în oameni
Nu am mai multe căi.

Duc zi de zi povara
Ce am primit de sus,
Cu gând mereu la țara
Și Domnul meu Isus.

Am cunoscut odată
Pe Cel ce-I veșnic sfânt,
Și voia Lui curată
Și scumpul Lui cuvânt.

Deatunci pe a mea cale
Oriunde mă găsesc,
În toate ale Sale
Eu zilnic îl slăvesc.

Cu El întotdeauna
Și-aici și-n ceruri sus,
Îmi voi păstra cununa
Așa cum El mi-a spus.


Mărturisesc

Mărturisesc din suflet prin cuvânt
Că sunt o umbră slabă pe pământ,
Salvat la timp din bezna cea de jos
Prin jertfa crucii Domnului Hristos.

Mărturisesc din inimă acum
C-am fost un biet căzut pe-al lumii drum,
Că n-aș fi azi aici și cu vreun rost
Fără Isus aș fi tot cine-am fost.

Mărturisesc gândindu-mă-n trecut
La răul care-n viață l-am făcut,
Cum din adâncul plânsului amar
Isus ma izbăvit prin al Său har.

Mărturisesc cu ochi-nlăcrimați
Azi printre voi ce sunteți ai mei frați,
Că Domnul prin al harului cuvânt
Ma înviat din groaznicul mormânt.

Mărturisesc c-am fost un păcătos
O clipă doar la nimeni de folos,
Iar azi prin jertfa crucii lui Isus
Am și eu harul nașterii de sus.

Mărturisesc într-una orișicând
C-am fost viclean mereu în al meu gând,
Că fără jertfa crucii lui Hristos
Aș fi și azi un mare păcătos.

Mărturisesc să știți acum și voi
Că tot ce e în lume e gunoi,
Că fără cruce-am fost cărbune stins
De mine însumi zi de zi învins.

Mărturisesc aicea prin cuvânt
Că azi când am și eu un legământ,
Cu voi cu toți acei răscumpărați
Mă bucur în iubirea cea de frați.

Mărturisesc că vreau să stau în har
Să uit pe veci trecutul cel amar,
Să fiu și eu de azi un bun ostaș
Să nu mă-nfric o clipă de vrăjmaș.

 

  O,om

O,om ce mergi pe drumul tău n-ainte
Când eu te chem, de ce nu vrei să stai?
De ce nu vrei pe plaiurile sfinte
Cu Mine fericire ca să ai?

Tu nu vezi că te-apropii de pierzare
Prin viața care-o duci azi pe pământ?
De ce nu vrei a harului iertare,
Să scapi și tu din veșnicul mormânt?

Privește-o clipă-n Golgota la Mine
Și vei vedea ce jertfă am adus,
Ființa Mea am dat-o pentru tine
Să poți intra și tu în ceruri sus.

În jurul tău e tot deșertăciune
Satana ce răcnește ca un leu,
Întoarcete din căile nebune
Și vino azi și tu la sânul Meu.

A Mele brațe azi însângerate
Te pot salva din plânsul cel amar,
Prin crucea Mea poți trece peste moarte
Și poți fi mântuit prin al Meu har.

O omule ce n-ai voință-n Tine
Să părăsești azi turma lui satan,
Ca mâine vei dori să vii la Mine
Dar n-ai să scapi de șarpele viclean.

Cu lacrimi eu te chem cât încă se mai poate
O omule pribeag pe-acest pământ,
De vrei adevărata libertate
Primește chiar acum al Meu cuvânt.

O omule zdrobit fără putere
Trezește-te din somnul tău cel greu,
Să te ridici din marea ta cădere
La ușa ta aștept de ani mereu.

O vino la Golgota cu căință
Îngenunchiat la crucea Mea acum,
Adu la Mine-ntreaga ta ființă
Și vino pe al jertfei Mele drum.

Eu te primesc și-ți iert trecutul care
Te-a întinat în viață pe pământ,
Te pot salva chiar azi de la pierzare
Și vreau să fac cu tine legământ.

Cu sfinții Mei te duc în fericire
Acolo sus în veșnicul senin,
O omule primește-a Mea iubire
Și pacea Mea și harul Meu deplin
.

 

 

 Suferință

O dulce suferință
Ce-mi dai mereu de sus,
Putere în credință
Să fiu doar cu Isus.

Binecuvânt deapururi
Tot harul ce mi-l dai,
Prin tine pot în valuri
Să mă gândesc la Rai.

Prin baia ta curată
Eu azi mă curățesc,
E binecuvântată
Odihna ce-o primesc.

O dulce suferință
Doar tu m-ajuți mereu,
Să pot avea credință
Să trec prin orice greu.

E scumpă sărbătoare
În viața mea acum,
De când a ta lucrare
E zilnic pe-al meu drum.

Oriunde mă voi duce
Să pot fi liniștit,
La jertfa de pe cruce
Să stau de neclintit.

Ajută-mă într-una
Să am privirea sus,
La harul și cununa
La tot ce-mi dă Isus.

O dulce suferință
Tu spală-mă mereu,
Să pot avea credință
Să nu mă pierd la greu.



  Sunt păcătos

Sunt un mare păcătos
Un creștin necredincios,
Dar așa cum sunt eu vin
Și în fața Ta mă-nchin.

Știu ca tot cei pe pământ
Este goană după vânt,
De acea vin acum
Pe al jertfei Tale drum.

Dă-mi putere ca să fiu
Totdeauna suflet viu,
Ca să te urmez mereu
Orișicât mi-ar fi de greu.

Eu sunt slab, neputincios
Și un mare păcătos,
Dă-mi prin crucea Ta de sus
Mântuire scump Isus.

Nu vreau ca să mai trăiesc
După felul cel lumesc,
Sunt sătul de tot ce-a fost
Doamne dă-mi și mie-un rost.

Vreau cu drag să te urmez
Tu să-mi fii de astăzi crez,
Să fiu gata pe pământ
De-a trăi al Tău cuvânt.

Cu cei buni răscumpărați
Care-mi sunt surori și frați,
Să Te laud vreau mereu
Fără să mă tem de greu.

Doamne Dumnezeul meu
Răstignește al meu eu,
Vreau să fie pe pământ
Pentru totdeauna-nfrânt.

Chiar de-aici vreau să pornesc
Spre meleagul Tău ceresc,
Închinându-mă de-acum
Numai Ție pe-al meu drum.

Fă din mine-un păcătos
Pentru Tine-un credincios,
Ca să te slujesc mereu
Și la bine și la greu.

Binecuvântat să fii
Tu ce ești din veșnicii,
Cred că ai să mă primești
Să mă ierți și izbăvești.

 

  Adevărul

Mărturisesc un adevăr aicea
Căci numai unul este pe pământ,
Isus Hristos cu rănile și crucea
Cu harul ce ni-l dă a lui cuvânt.

Un adevăr ce n-are-n el credință
Nădejde și iubire tot mereu,
E adevăr ce cade-n suferință
Și dă n-apoi atunci când e la greu.

Un adevăr nu poartă îl el frică
Nici ură împotriva nimănui,
El rabdă orișicine ce să-i zică
Căci biruința sigur e al lui.

Un adevăr nu știe cei tăcerea
Atunci când este vorba de Isus,
În calea lui nu poate sta trădarea
De oameni el nu poate fi răpus.

În adevăr e pace și viață
Cum este sus și-aicea pe pământ,
Lumina este dulcea lui povață
Și tot ce face el e drept și sfânt.

Nu este adevăr fără de cruce
Și fără jertfa Golgotei de sus,
Nu-i adevăr acel ce ne aduce
O mărturie fără de Isus.

Mărturisim cu drag azi adevărul
Care ne-a scos din lanțuri și mormânt,
Un adevăr ce pentru noi e harul
Și drumul către tronul Celui sfânt.

 

  Statornic

Iubire din iubire
Dau tuturor acum,
A mea mărturisire
E-al jertfei crucii drum.

A mea învățătură
Aicea pe pământ,
Va fi fără de ură
Și făra luptă-n vânt.

Oriunde mă voi duce
Voi fi cu gândul sus,
La jertfa de pe cruce
La Domnul meu Isus.

În mine bucuria
E fără de hotar,
Căci am azi mântuirea
Prin dragoste și har.

În orice suferință
Aș fi aicea jos,
Păstrez a mea credință
Și pacea lui Hristos.

De tot ce-i de la oameni
Eu astăzi mă feresc,
Nu poate nimeni, nimeni
Să-mi ia ce e ceresc.

În legământul care
Odată l-am făcut,
Păstrez aceași stare
Uitând al meu trecut.

Urmez a mea chemare
Ce am primit de sus,
Cu frați din adunare
Și Domnul meu Isus.

Oriunde azi m-ar duce
Lucrarea Celui sfânt,
Eu nu las a mea cruce
Aicea pe pământ.

Aceasta-mi e credința
Ce vreau să-nfăptuiesc,
Prin harul și voința
Și Duhul cel ceresc.

 

  Cine poate­?

Cine poate ca să spună
Care-i drumul cel mai drept,
Care-i starea cea mai bună
Gândul cel mai înțelept?

Cine poate să ne-arate
Care-i voia Celui sfânt,
Calea către libertate
Și lumină pe pământ?

Cine poate ca să fie
Singurul cu-adevărat,
Demn de marea veșnicie
Și neprihănit, curat?

Cine poate astăzi face
Cum e sus, și-aicea jos,
Cine poate-aduce pace
Tuturora un folos?

Numai unul poate-anume
Și în cer și pe pământ,
E Isus slăvitul nume
Binecuvântat și Sfânt!

 

 

 Noi suntem fericiți

Noi suntem fericiți cu toți prin Tine
Căci Tu ne dai din Harul Tău de Sus,
Și ne-ai făcut la fiecare bine
Prin dragostea Ta Sfântă scump Isus.

De n-ai fi fost cu noi aici în valuri
Demult, demult, noi ne-am fi prăbușit,
Pe urma Ta pășim acum spre ceruri
Spre țara Ta o Domn desăvârșit.

Uităm dureri și lacrime de jale,
Uităm că suntem zilnic prigoniți,
Cu Duhul Tău pe-a plângerilor vale
Câți am rămas luptăm deplin uniți.

Suntem puțini, dar Doamne, fără frică
Când știm că vei veni curând de sus,
Voioși, căci suntem turma Ta cea mică
Și că ne ești Păstor o scump Isus.

De lupii în cojoacele de oaie
Ce vin cu behăitul cel viclean,
Noi ne ferim căci știm că ne despoaie
Și sunt trimișii șarpelui viclean.

Din Biblie vorbesc și ei de pace
Cu lacrimi de iubire și vestesc,
Noi însă știm că ura doar le place
Pe alții să-i jertfească se silesc.

Ce bine ne simțim noi lângă Tine
O bunule Păstor adevărat,
Cu-ndemnul Tău dea face numai bine
Cu sufletul și cugetul curat.

Ne este dragă scumpa Ta lucrare
Și de folos noi zilnic vrem să-ți fim,
Nu vrem ca să lipsim din adunare
Căci știm că-n ea cu Tine ne-ntâlnim.

La crucea Ta ne ducem suferința
Atunci când suntem disperați,
Nu vrem să pierdem Duhul nici credința
Nici pacea Ta nici dragostea de frați.

Noi suntem fericiți cu toți aicea
De când Tu ne-ai făcut ostașii Tăi,
De când ne-ai dat lumina Ta si crucea
De când Tu ne-ai salvat dintre cei răi.

Un har avem, o binecuvântare
Un singur Domn avem și-aici și sus,
O dragoste și-o scumpă adunare
Și doar pe Tine-n veci iubit Isus.

 

 

  Nu te-ai gândit

Nu te-ai gândit că mâine poate
Vei sta în fața Celui Sfânt,
Că n-ai păcatele iertate
Nici cu Isus un legământ.

Nu te-ai gândit că plin de ură
Tu ai lovit pe frații tăi,
Lipsit de-a dragostei căldură
Ai fost în slujba celor răi.

Nu te-ai gândit c-a face bine
E voia Celuia de sus,
C-ar trebui să ai tine
Numai iubirea Lui Isus.

Nu te-ai gândit că tu odată
Ai fost un mare păcătos,
Și c-ai scăpat de judecată
Numai prin mila Lui Hristos.

Nu te-ai gândit să mergi pe drumul
Acelora răscumpărați,
Să n-ai incredere în omul
Ce face intrigi între frați.

Nu te-ai gândit la ziua-ncare
Tu vei sfârși jos pe pământ,
Fără să ai răscumpărarea
Pecetea Duhului Cel Sfânt.

Nu te-ai gândit că niciodată
De la mormânt nu vii-napoi,
Că sus la marea judecată
Vei fi privit ca un gunoi.

Nu te-ai gândit măcar o clipă
Că poți să fii și tu creștin,
Să nu-ți pierzi vremea în risipă
În slujba șarpelui hain.

Nu te-ai găndit că mâine poate
Vei coborâ jos în mormânt,
Că-n lume sunt deșarte toate
Și numai goană după vânt.


Pe drumul

Pe drumul care duce înspre ceruri
Noi toți avem acum de suferit,
Dar valurile toate-s numai valuri
Nicicând poporul sfânt nu l-au oprit.

Noi nu ne înfricăm de nici o suferință
De dușmanii văzuți si nevăzuți,
Înaintăm cu toți spre biruință
Nu vrem să fim găsiți niște căzuți.

Noi nu ne închinăm la oameni care
Se-nalță mai presus de ce e sfânt,
O lege-avem, un duh și o lucrare
Noi cu Isus avem un legământ.

Răcnească lupii cât or vrea pe cale
Noi nu ne vom întoarce înapoi,
Ne von lupta pe-a plângerilor vale
Căci știm că și Isus este cu noi.

Iubire vrem dar numai cu căldură
Și pace cu toți cei răscumpărați,
Ne vom feri de orice gând de ură
De tot ce ne desparte azi de frați.

Satana vrea ca azi să ne despartă
Să nu mai fim pe-același drum uniți,
El vrea s-avem cu el aceași soartă
Pe veci de veci în flăcări chinuiți.

Să nu cădem în lațul cel întinde
Vrăjmașul cel viclean la orice pas,
De nu veghem o clipă el ne prinde
Noi să fim treji cu toți la orice ceas.

Ostași să fim, ostașii care luptă
Nu dintre cei ce azi disprețuiesc,
Acei ostași ce au a păcii faptă
Și-s milostivi și iartă și iubesc.

De lupii care vin cu glas de oaie
Ne vom feri căci știm că nu-s de sus,
Ei au un singur gând, să ne despoaie
Să ne despartă astăzi de Isus.

Noi suntem slabi dar Domnul este tare
Să-i cerem ajutorul chiar acum,
S-avem cu toți un duh și o lucrare
O lege să avem, un singur gând.

Iubirea să ne fie azi în viață
În tot ce-avem ca bunul cel mai sfânt,
Să n-o schimbăm pe-a omului povață
Căci fără ea suntem c-antr-un mormânt.

S-avem cu toți lumină și căldură
De-acolo din izvorul cel de sus,
Să lepădăm din noi azi orice ură
Ca să putem fi vrednici de Isus.

 

  Vrăjmașule

O tu vrăjmaș, vrăjmaș de moarte
Dela-nceput ai fost mereu,
La toți acei ce-au avut parte
Să fie fii de Dumnezeu.

Tu lucifer, izvor de ură
Netrebnic chiar dela-nceput,
Calci azi a dragostei căldură
Viclean, fățarnic, prefăcut.

În drumurile tale-ntoate
Nu faci la nimeni decât rău,
Lipsești pe mulți de libertate
Și îi supui sub brațul tău.

Prin duhul tău de amăgire
Doar lacrimi lași pe unde treci,
Nu-ți place unde vezi iubire
Și cu minciuna iți petreci.

Doar jertfa sfântă de pe cruce
Te-nfrică astăzi pe pământ,
Să știi oriunde te vei duce
De ea satană vei fi-nfrânt.

Ca mâine marea judecată
Osândă iți va da de sus,
Și-atunci satană niciodată
Nu vei mai vinde pe Isus.

Tu știi că ai puțină vreme
Deacea lupți ca și un leu,
Îti vine rândul nu te teme
Pedeapsa de la Dumnezeu.

O tu vrăjmaș, vrăjmaș de moarte
La toți acei născuți de sus,
Iadul e veșnica ta parte
De cruce tu vei fi răpus.

Doar viermii iți vor fi într-una
Tovarășii de plâns mereu,
Pucioasa iți va fi cununa
Și focul veșnic chinul greu.



N-ai înțeles

N-ai înțeles de-atâtea ori chemarea
De-a fi un bun creștin cu-adevărat,
Nu ți-ai schimbat nici firea nici lucrarea
Ai tot un cuget rău și necurat.

De ce tu mergi mereu pe-aceași cale
Când vezi că lupți și nu ai biruinți,
De ce nu vrei în toate ale tale
Să calci pe urma celor buni și sfinți.

De ce nu vrei ca să cunoști izvorul
Din care tu să bei neîncetat,
În fața ta stă azi Mântuitorul
De ce nu vrei să fii și tu iertat.

De ce nu vrei să știi că tu odată
Pentru viața ce-o trăiești acum,
Osândă vei primi la judecată
Și că în iad sfărșește al tău drum.

N-ai înțeles nici Duhul nici lucrarea
În care Domnul vrea ca tu să fii,
Și nu-nțelegi că-n fața ta-i pierzarea
Nu pentr-un timp ci pentru veșnicii.

Sărmane suflet fără de credință
Ce ești legat de tot ce este jos,
Ca mâine vei dori o pocăința
Și să primești iertarea lui Hristos.

Tu azi respingi a dragostei lucrare
Și harul ei ce vine din Isus,
A veșniciei binecuvântare
Și răsplătirea cerului de sus.

Atunci vei căuta plângând într-una
Salvarea ta, un loc de adăpost,
Atuncia vei vedea ce e minciuna
Ce te-a făcut să nu ai nici un rost.

Încă mai poți schimba a ta viață
Dacă tu faci chiar azi un legământ,
Dacă urmezi a Domnului povață
Și ești pecetluit cu Duhul sfânt.



Spre Tine

Eu am stigat spre Tine
Și brațul mi-ai întins
Te-ai coborât la mine
Un biet cărbune stins.

În dulcea Ta iubire
Mi-ai dat din al Tău har
Și pace și sfințire
Și chinului hotar.

Ai șters din a mea viață
Tot negrul meu trecut
Și unde a fost ceață
Lumină ai făcut.

Ai pus în a mea gură
Cuvântul Tău cel sfânt
Nu m-ai privit cu ură
Deși eram înfrânt.

În dulcea Ta răbdare
Mi-ai dat atunci de sus
Și binecuvântare
Și pace cu Isus.

Cu multă mulțumire
În fața Ta eu vin
Izvor de fericire
O Tatăl meu divin.

Azi sunt în libertate
Și pot să cânt și eu
Căci mi-ai făcut dreptate
O Dumnezeul meu.

Binecuvânt lucrarea
Ce-n mine ai făcut
Și harul și iertarea
Și Chipul Tău plăcut.

Eu am strigat la Tine
Și Tu m-ai ajutat
Pe veci de veci de mine
Fii binecuvântat.

 

 

Hristos A Înviat!

Hristos a înviat pot spune
Din toată inima acum,
Căci eu prin El am zile bune
Și sunt pe-al fericirii drum.

Hristos a înviat de-a pururi
Noi credem și mărturisim,
Prin El avem intrare-n ceruri
Prin El putem să ne iubim.

Hristos a înviat aicea
El n-a putut sta în mormânt,
Ca armă ne-a lăsat azi Crucea
Și călăuză Duhul Sfânt.

Hristos a înviat odată
Pentru noi toți de-aicea jos,
El ne-a scăpat de judecată
De șarpele cel fioros.

Hristos a înviat, El calea
Ce duce înspre veșnicii,
Ștergând prin sângele Său jalea
Ce ne-nconjoară prin urgii.

Hristos a înviat pot spune
Și eu cu cei răscumpărați,
Căci El mi-a dat doar zile bune
Și harul de a fi-ntre frați.

Hristos a înviat cântarea
Noi o cântăm de ani și ani,
Prin ea noi suntem adunarea
Ce nu-i înfrântă de dușmani.

Hristos a înviat cuvântul
Cel mai curat, cel mai presus,
El a cutreierat pământul
El este Domnul nost Isus.

Hristos a înviat pot spune
Din inimă prin imnul sfânt,
Căci El mi-a dat doar zile bune
Și mântuire pe pământ.



Comori

Noi avem comori ascunse
Binecuvântatul har
Mâinile cele străpunse
Jertfa cea de pe altar.

Noi avem azi o credință
Moștenită de la sfinți
Ajutor în neputință
Calea către biruinți.

Noi avem acum un nume
De ostași a lui Isus
Nu-l schimbăm pe-ntreaga lume
Până vom ajunge sus.

Noi avem o răsplătire
Și aicea pe pământ
Dulcea veșnică iubire
Și al Domnului cuvânt.

Noi avem acum o pace
Din izvorul cel de sus
Să trăim în ea ne place
După voia lui Isus.

Noi avem întotdeauna
Bucurie pe pământ
Că ne-așteaptă sus cununa
Răsplătirea Celui Sfânt.

Noi avem o părtășie
Cu cei sfinți răscumpărați
De acea prin pustie
Ne luptăm uniți ca frați.

Noi avem mereu răbdare
În necazuri și dureri
Ne luptăm să fim în stare
De a fi mai buni ca ieri.

Iată ce comori ascunse
Noi păstrăm azi pe pământ
Mâinile cele străpunse
Și-adevărul Celui Sfânt.



Nici o inimă

Nici o inimă nu poate
Să ajung-acolo sus,
Fără sfânta libertate
Ce o dă numai Isus.

El a fost și e de-apururi
Singurul mijlocitor,
Calea sigură spre ceruri
Pentru toți mântuitor.

Nimenea nu poate face
Ce-a făcut El pe pământ,
El e dătător de pace
Și a Duhului Cel Sfânt.

El în dragostea lui mare
Pentru orice păcătos,
Totdeauna e în stare
Ca să fie de folos.

A Lui scumpă-nțelepciune
Este pentru toți un har,
Și putere-n rugăciune
Și al vieții dulce dar.

Jertfa plină de iubire
De pe Golgota de sus,
Pentru toți e nemurire
Pentru toți este Isus.

Mângâiere în necazuri
Sprijinul în încercări,
Stânca de salvare-n valuri
Și izvor de îndurări.

Nici o inimă nu poate
Fără El jos pe pământ,
Ca să aibă libertate
Și pecete Duhul Sfânt.

Binecuvântat e pururi
Pentru toți copii Lui,
El e calea către ceruri
Fără El nimica nu-i.



Tu, omule

Spui că tu ești credincios
Om curat, evlavios,
Atunci tu de ce urăști
Și pe alti-i ocărăști?

Cine te-anvățat să fii
Purtător doar de urgii,
Tu nu vezi că nu ai har
Binecuvântatul dar?

O sărmane păcătos
Ce te lupți doar pentru jos,
Cum te poți numi creștin
Când te porți așa hain?

Tu sămânța ce-o arunci
Omeneștile porunci,
Rodul ce-o să-l ai în dar
Va fi plânsul cel amar.

Un adevărat creștin
Are sufletul senin,
Nu urăște cum faci tu
Dragostei nu-i spune nu.

Totdeauna pe pămănt
Adevărul Celui Sfânt,
A fost pentru toți un har
Și al păcii dulce dar.

Tu de toate ești străin
Și cu sufletul hain,
Deși spui că ești ostaș
Dragul meu, tu esti un laș.

Nu ai voie să urăști
Și nici ca să ocărăști,
Cum ai fost iubit și tu
Dragostei să nu-i spui nu.

Cât mai este timp acum
Vino pe-al credinței drum,
Ca să nu mai fi hain
Ci să fi un bun creștin.
 
 
 
 De nu dorești...

De nu dorești iertare,
Iubire, pace, har,
Te-așteaptă o pierzare
În plânsul cel amar.

Tu nu vezi cum se duce
Azi vremea ca un vis,
De ce nu vii la cruce,
Intrarea-n Paradis.

Primește adevărul
Așa cum este-acum,
O, nu respinge harul
Cât el mai e pe drum.

Nu aștepta venirea
Din nou a lui Isus,
'N-ainte de-mpăcarea
Cu Jertfa Lui de sus.

Cum ești, El te primește
O, nu-L respinge iar,
Nu sta, te pocăiește,
Cu EL n-o să mai cazi.

La ușa ta El bate...
De nu-L primești acum,
N-o să mai vină poate
Vreodată pe-al tău drum.

Dă-I inima din tine
Așa cum cere El,
Și schimbă-te în bine
Cu râvnă și cu zel.

De nu dorești iertarea,
Aicea pe pământ,
Te-așteaptă jos pierzarea
În veșnicul mormânt.

Fii gata, te căiește
Cât încă este har!
Isus azi te iubește
Și-ți dă iertarea-n dar.
 
 
 
 O frații mei

O frații mei de-o mamă în iubire
Voi nu uitați căci toți creștini-s frați,
Același duh avem și mântuire
Acelaș drept de-a fi răscumpărați.

Iubirea naște fii pentru ceruri
Iar ura pentru iadul cel de jos,
Prin dragoste avem aceleași drepturi
Căci una suntem toți întru Hristos.

Chiar dacă nu vorbim aceași limbă
Departe unii de-alții pe pământ,
Iubirea niciodată nu se schimbă
Ea are cu noi toți un legământ.

Nu vorbele ne duc la mântuire
Ci numai Duhul Sfânt prin Al Său har,
Acolo unde nu este iubire
Sfârșitul este plânsul cel amar.

Noi avem toți o sfântă datorie
Ca să mărturisim doar pe Isus,
Numai cu El sfârșim în veșnicie
Ne-învrednicim de tot ce este sus.

Omul nu poate fi decât făptură
Oricât ar fi de bun și înțelept,
De multe ori sămânța lui e ură
În tot ce face este un nedrept.

De-aceia frații mei de-o mamă
Oriunde ne-am găsi jos pe pământ,
Să nu uităm când dragostea ne cheamă
Căci suntem toți poporul Celui sfânt.

Să ne ferim de orice dezbinare
De șoapta șarpelui celui viclean,
Să fim uniți cu toți într-o lucrare
Salvarea noastră-i poate-n acest an.

O frații mei de-o mamă în iubire
Noi să trăim în pace și în har,
Să fim cu toți un gând și o simțire
Căci nu mai este mult pân-la hotar.
 
 
 
De ce

De ce nu înţelegi că una
Este credinţa cea de sus,
Că ura,hula şi minciuna
Nu sunt plăcute lui Isus.

De ce nu înţelegi că omul
Te duce doar numai la rău,
Că nu sfârşeşti în cer pe drumul
Pe care calcă pasul tău.

De ce nu vrei să ai iubire
Faţă de orice păcătos,
De ce-ai în tine o pornire
Ce nu-i pe placul lui Hristos.

De ce nu vrei în umilinţă
Să fii cu cei răscumpăraţi,
De ce-ai schimbat a ta credinţă
De ce te-ai lepădat de fraţi.

De ce arunci mereu ocară
Peste acei ce merg în sus,
Vrei să rămâi şi tu afară
Cu ceice sunt fară Isus.


De n-ai fi Tu

De n-ai fi Tu pe drumul care
Eu merg acum luptând din greu,
Nu aş putea să fiu în stare
Ca să mărturisesc mereu.

Grăuntele meu de credinţă
Doar numai Tu îl întăreşti,
Prin Tine eu am biruinţă
Căci Tu mă aperi şi iubeşti.

Cănd eu mă clatin câteodătă
Tu nu mă laşi să fiu înfrânt,
Deaceea viaţa mea e toată
Doar pentu Tine pe pămănt.

Nimeni nu poate fi în stare
Să-mi fure harul Tău de sus,
Nici să mă ia din adunare
Cât eşti cu mine scump Isus.

De n-ai fi Tu pe drumul care
Eu astăzi Doamne mă găsesc,
Eu n-aş putea să fiu în stare
Cu bine lupta să sfârşesc.

Binecuvânt a Ta iubire
Prin care Tu mă sprijineşti,
A Ta iertare, izbăvire
Şi tot ce sus îmi pregăteşti.



Gândul meu

Gândul meu acum Isus
Este doar la Tine sus
Numai Tu îmi eşti mereu
Sprijinul la orice greu.

Cei din jur m-au părăsit
Sunt bolnav şi obosit
Numai Tu aicea jos
Îmi eşti astăzi de folos.

Lupta este foarte grea
Prigonită-i viaţa mea
Doar prin Tine eu mereu
Biruiesc în orice greu.

Adevărul Tău cel sfânt
Îmi e totul pe pământ
Pentru el eu mă jertfesc
Căci Isuse te iubesc.

Doar pe urma Ta acum
Eu păşesc pe-al crucii drum
Fericit şi bucuros
Că-s ostaşul Tău Hristos.

Tot ce este pe pământ
E doar goană după vânt
Gândul meu e numai sus
Doar la Tine scump Isus.

Cât voi fi aicea jos
Vreau să-ţi fiu doar de folos
Biruind în orice greu
Şi slăvindu-te mereu.

Tu eşti tot ce e mai sfânt
Şi în cer şi pe pământ
Binecuvântatul har
Şi al vieţii dulce dar.

Ce pot face eu acum
Decât să-ti urmez pe drum
Ţie Bunule Isus
De aici şi până sus.


La sânul meu

De-atâtea ori la sânul meu de mamă
Eu te-am chemat cu gând să te hrănesc,
Cât încă nu-i târziu, o ia-mă-n seama
Tu eşti copilul meu şi te iubesc.

Cu tine vreau să fiu în orice vreme
Din orice încercări să te salvez,
O vino dragul meu şi nu te teme
Iubirea mea eu azi ţi-o-ncredinţez.

Ştiu că ţi-e greu să lepezi astăzi
Dar nu uita că totu-i trecător,
Ca mâine va pieri întreg pământul
Cu el şi tu în focul arzător.

De ce să pierzi salvarea ce-ţi aduce
O fericire astăzi de nespus,
Un har, o mântuire şi o cruce
O viaţă din viaţa lui Isus.

La sânul meu tu ai pe totdeauna
Putere ca să creşti şi să fii viu,
Să moşteneşti şi harul şi cununa
Şi să sfârşeşti cu bine prin pustiu.

Nu amâna căci timpul e aproape
Când nicăieri nu va mai fi har,
O nu lăsa ocazia să-ţi scape
Şi pune azi trecutului hotar.

La sânul meu o vino cât se poate
Aici tu vei găsi totul deplin,
Cât încă tu mai eşti în libertate
Alegeţi astăzi viaţa de creştin.

De ce să plângi în bezna-ntunecoasă
Cu cei ce-au fost pe veci de veci pierduţi,
Alege-ţi astăzi calea cea spinoasă
Cu cei ce-au fost de sus din nou născuţi.

O vino azi la sânul meu de mamă
Iubirea mea te-aşteapta tot mereu,
Chiar astăzi dragul meu să i-ei în seamă
Căci eu te pot salva din orice greu.
 
 
 
 Isuse

Lumina vieţii mele,
O, Bunul meu Păstor,
Acum, în clipe grele,
Te vreau ca ajutor.

Alungă de la mine
Azi orice duh străin
Ca să rămân cu Tine
Un bun ostaş, creştin.

O, Tu, ce-mi dai într-una
Belşugul Tău de har
Ce eşti pe totdeauna
Al vieţii mele dar!

O, Tu, ce-n orice valuri
Mi-ai fost un adăpost,
Lumina către ceruri,
Pe calea mea un rost,

Mereu să fii cu mine
Oriunde pe pământ
Căci eu fără de Tine
Ajung un biet înfrânt.

O, fă ce Ţie-Ţi place
Din viaţa mea de-acum
Ca şi eu să pot face
Doar voia Ta pe drum.

Izvor de bunătate,
Al harului de sus
Eu vreau să fii în toate
Cu mine, scump Isus.

A doua Ta venire
Să-ntâmpin vreau de-acum
Cu-ntreaga mea iubire
Pe-al jertfei Tale drum.

Statornic în credinţă,
Aşa să mă găseşti
Sfârşind cu biruinţă,
Aşa să mă primeşti.
 
 
 
 
Iubirea

Iubirea este sfântă
E cel mai dulce dar
Ea este-a noastră ţintă
Şi-al vieţii noastre har.

Iubirea e comoara
Ce o găseşti doar sus
Ea este primăvara
Şi legea lui Isus.

Ca ea nu e pe lume
Ceva mai scump şi sfânt
E cel mai dulce nume
În cer şi pe pământ.

Nimic fără iubire
Nu poate dăinui
Prin ea întreaga fire
Mai poate vieţui.

Iubirea ne aduce
Tot ceea ce dorim
Şi pacea de pe cruce
Şi harul să trăim.

De-aceea noi într-una
În viaţă o păstrăm
Căci ea este cununa
Răsplata ce-aşteptăm.

Noi nu schimbăm iubirea
Aicea pe pământ
Căci ea e nemurirea
Şi tot ce e mai sfânt.

O ducem mai departe
Prin orice suferinţi
Ea trece peste moarte
Pe cei aleşi şi sfinţi.

Iubirea doar iubirea
Izvorul cel de sus
A noastră fericire
Şi pace cu Isus.


 
Dorită Sărbătoare


Dorită sărbătoare
A cerului de sus
Tu binecuvântare
Venirea lui Isus.

Noi te-aşteptăm într-una
Aicea pe pământ
Ca să ne-aduci cununa
Şi slava Celui sfânt.

Ca să scăpăm de toate
Dureri şi suferinţi
Să fim în siguranţă
Acolo între sfinţi.

Dorită sărbătoare
Noi aşteptăm de sus
Privind mereu în zare
Venirea lui Isus.

Ne dăm toată silinţa
Să fim găsiţi creştini
Să ne păstrăm credinţa
Şi calea cea de spini.

Ne bucurăm aicia
Căci astăzi pe pământ
Ne sprijinim pe cruce
Şi harul Celui sfânt.

Nădejdea noastră vie
Ne duce pe deplin
Cu gând la veşnicie
Şi Mielul cel divin.

De-acea azi într-una
Noi te-aşteptăm de sus
Ca să ne-aduci cununa
Răsplata lui Isus.

Dorită sărbătoare
Noi zilnic te-aşteptăm
Ca să ne-aduci salvare
De unde ne aflăm.

 
 Fericirea mea

Fericirea cea mai mare
Este-atunci când pot să fiu
Doamne în a Ta lucrare
Suflet credincios şi viu.

Când pot face numai bine
Şi la fraţi şi la vrăjmaşi
Când am gândul doar la Tine
Şi sunt cu ai Tăi ostaşi.

Doamne câtă fericire
Am în drumul meu mereu
Când păstrez a Ta iubire
Şi la bine şi la greu.

Am nespusă bucurie
Când pe urma Ta păşesc
Uit de greul din pustie
Şi mă lupt să biruiesc.

Toate gândurile mele
Doamne sunt la Tine sus
Şi când vin ispite grele
Cad la crucea Ta Isus.

Eu sunt slab fără putere
Dar prin scumpul Tău cuvânt
Mă feresc de grea cădere
Şi mă lupt să nu fiu frânt.

Oamenii mă ameninţă
Tu însă mă ocroteşti
Eu în Tine am credinţă
Căci Tu zilnic mă iubeşti.

Tot ce am e pentru Tine
Şi aici şi-n ceruri sus
Tu izvor a tot ce-i bine
Domnul meu iubit Isus.

Cu acei ce prin credinţă
Sunt creştini adevăraţi
Sunt unit în suferinţă
Căci îmi sunt surori şi fraţi.

Nu am altă bucurie
Nicăierea pe pământ
Ca în sfânta armonie
Ce o dă al Tău cuvânt.

Harul Tău îmi dă viaţa
Pacea Ta puteri de sus
Crucea Ta îmi dă povaţă
Să rămân al Tău Isus.

Totdeauna, totdeauna
Doamne vreau ca să iubesc,
Ura, bârfa şi minciuna
Mereu să le ocolesc.

Fericirea cea mai mare
Pentru mine pe pământ
E când fac a Ta lucrare
După scumpul Tău cuvânt.

Vreau să am putere-n mine
Totdeauna ca să fiu
Doamne numai pentru Tine
Suflet credincios şi viu.

Cu cei ce într-o credinţă
Sunt aicea pe pământ
Să am zilnic biruinţă
Şi să nu mă lupt în vânt.

Asta-i fericirea-n care
Eu mă bucur şi trăiesc
Căci prin sfânta Ta chemare
Viaţa am s-o moştenesc.



Ispită


Ispită ce mi-ai fost fatală
De-atâtea ori în drumul meu
Am învăţat în a ta şcoală
Cum să-l urmez pe Dumnezeu.

Sub forma ta de-nşelăciune
Ai urmărit să fiu înfrânt
Să n-am putere-n rugăciune
Şi nici în adevărul sfânt.

Tu chip satanic în tot locul
Ce arzi pe toţi în drumul tău
Ţi se va stinge ţie focul
Izvorul nesecat de rău.

Atuncea vei vedea ce soartă
Au toţi acei ce-au ispitit
Cum în fiinţa lor ei poartă
Al iadului chin nesfârşit.

Vei încerca şi tu o clipă
Să te întorci atunci la har
Dar totul va fi o risipă
Şi încercarea în zadar.

Tu ai pătruns în a mea viaţă
Ca să distrugi tot ce-am mai sfânt
Mi-ai smuls a cerului povaţă
M-ai îndreptat înspre mormânt.

Ispită n-ai să-mi fi fatală
De azi o clipă doar îţi spun
Am învăţat în a ta şcoala
Că drumul tău nu este bun.

Mă-ntorc umil cu pocăinţă
Din nou la Domnul meu Isus
Să-mi de-a putere în credinţă
Ispitei să nu fiu supus.
 
 
 
 
Eu


Eu ca mare păcătos
Azi prin mila lui Hristos
Sunt nespus de fericit
Căci iertare am primit.

Spun aceasta orişicui
Căci iertare alta nu-i
Doar la jertfa Crucii sus
La Golgota lui Isus.

El mi-a dat belşug de har
Şi al vieţii dulce dar
M-a salvat de jos din chin
Mi-a dat nume de creştin.

Tuturora vreau să spun
Cât este Isus de bun
Cum ajută El mereu
Pe cei din necazul meu.

Niciodată n-am să tac
Totdeauna am să fac
Tot ce e numai de sus
După voia lui Isus.

Stiu că o să-mi fie greu
Dar eu am să lupt mereu
Niciodată pe pământ
Nu vreau ca să fiu înfrânt.

Mie unui păcătos
Un căzut cel mai de jos
Astăzi El mi-a dat să fiu
Drept de-a fi un suflet viu.

De aceea neîncetat
Fie binecuvântat
Bunul meu Păstor iubit
Căci El azi m-a izbăvit.

Şi prin faptă şi cuvânt
Cât voi fi pe-acest pământ
Ca un păcătos iertat
Am să-L laud neîncetat.


Sunt


Sunt rău ca nimeni altul
Sunt primul păcătos,
Nu e pe tot pământul
Ca mine de fricos.

Sunt slab fără putere
Dar niciodată-nfrânt,
Din orişice cădere
Mă scapă Cel Preasfânt.

Oriunde eu m-aş duce
Îngenunchez supus,
Acolo lângă cruce
La jertfa lui Isus.

Sunt fericit cu Domnul
Oriunde pe pământ,
Lovească-mă duşmanul
Eu nu voi fi înfrănt.

Sunt slab dar e cu mine
Puterea cea de sus,
În tot ce este bine
Mă-nvaţă chiar Isus.

În totul şi în toate
Cu drag este mereu,
Închis sau libertate
Cu mine e la greu.

De-aceia cu credinţă
Eu zilnic îl urmez,
Căci el îmi dă putinţă
Să lupt şi să veghez.

Nu cred că poate nimeni
Să stingă al meu glas,
Eu nu mă-ncred în oameni
Isus mi-a mai ramas.

Cu El pe totdeauna
Oriunde pe pământ,
Îmi voi păstra cununa
Şi adevărul sfânt.


Sărmane om

Sărmane om cu duh de neputinţă
Ce răspândeşti atâta ură azi,
Tu ai uitat că fără de credinţă
În groapa care-o sapi tu singur cazi.

Neputincios în tot ce este bine
În tot ce e iubirea cea de sus,
Cu duhul de mândrie ce-i în tine
Calci în picioare voia lui Isus.

Deşi eşti păcătos pâna la moarte
Tu cleveteşti pe cei din jurul tău,
Bârfirea este astăzi a ta parte
Şi călăuza duhului cel rău.

Tu predici de pe buze de iubire
Şi pace strigi în jurul tău mereu,
Dar n-ai în tine duhul de-nfrăţire
Şi faci la alţii traiul tot mai greu.

În om te-ncrezi şi-a lui învăţătura
Azi lui te-nchini ca unui Dumnezeu,
În inimă eşti plin de-adâncă ură
Eşti stăpânit în toate doar de eu.

Sărmane om cât încă mai e vreme
Trezeşte-te din starea care-o ai,
Când Domnul va veni ca să te cheme
Să fii şi tu un vrednic pentru rai.

Primeşte al iubirii duh în tine
Şi vino între cei răscumpăraţi,
Învaţă-te să faci doar numai bine
În unitate sfântă cu-ai tăi fraţi.

În tot ce faci să fii plin de căldură
Să calci pe urma blândului Isus,
S-alungi din tine orice duh de ură
Şi să rămâi cu duhul cel de sus.

Să nu mai ai mândria cea deşartă
O clipă doar de azi în pasul tău,
O vino cât Isus încă mai iartă
Prin El tu vei scăpa de duhul rău.

Iubirea şi lumina totdeauna
Tu să le ai şi să le răspândeşti,
Prin ele tu vei avea în cer cununa
Şi vei sfârşi în cele creştineşti.


Iubirea mea

Iubirea mea curată
Ce vii din cer de sus,
Tu roadă fără pată
Din jertfa lui Isus.

Ajută-mă într-una
Aicea pe pământ,
Să fiu cu Tine una
În harul Tău Cel sfânt.

Să duc la toți pe cale
Puterea care-o Ai,
Și toate ale Tale
Ce sunt de sus din Rai.

Iubirea mea curată
Tu har desăvârșit,
Tu darul fără plată
Din Cel ce-i răstignit.

Binecuvânt lucrarea
În care Tu m-ai pus,
Și harul și puterea
Ce Tu-mi da-i prin Isus.



Pentru cine?

Pentru cine vrei tu oare
Să trăiești azi pe pamânt?
Căci nu e decât pierzare
Totu-i goană după vânt.

Pentru cine strângi atâtea
Lucruri, bani și bogății?
Tu nu vezi că libertatea
Ți-o consumi doar în pustii?

Pentru cine te frământă
Zi de zi ceva-nzadar?
Care este a ta țintă
Binele sau plâns amar?

Pentru cine vrei într-una
Ca să te jertfești acum?
Spune-mi, m-ai păstrezi cununa
Sau e undeva pe drum?

Pentru Domnul nu te lasă
Eul ca să te jertfești,
Ai cumva o altă casă
Unde veșnic să trăiești?

O sărmane suflet care
Nu gândești o clipă sus,
Totul faci pentru pierzare
Împotriva lui Isus.

Nu-ți dai seama că odată
Socoteală ai să dai,
Sus la marea judecată
Tu osândă ai să ai.

Pentru ce tu nu vrei încă
Să te-ntorci cu-adevărat?
Și apoi după poruncă
Să fii sincer și curat.

Pentru cine vrei tu oare
Să amâni, amâni mereu?
Intră astăzi în lucrare
Fii un fiu de Dumnezeu!


Duhul Sfânt

Binecuvântat fii pururi
Duhule din cer de sus,
Pentru că m-ajuți în valuri
Să mă lupt pentru Isus.

Lumea o privesc într-una
Ca pe ceva trecător,
Văd pe tronul ei minciuna
Șarpele-nfiorător.

Binecuvântat fii pururi
Duhule ce mi-ai adus,
O nădejde jos în valuri
Ca să nu-l pierd pe Isus.

Azi nimic nu mă m-ai leagă
De aici de pe pamânt,
A mea viață e întreagă
Doar a Ta Duhule Sfînt.

Știu că Tu îmi poți aduce
Totdeauna un alin,
Ca să nu cad jos sub cruce
Cănd mă vezi că eu suspin.

Tu preascumpă legătură
Între mine și Hristos,
Umple-mă de-a Ta căldură
Din iubirea cea de sus.

A mea inimă să-ți fie
Totdeauna templul Tău,
Să nu cad jos în pustie
Pradă-n mâna celui rău.

O Tu Duhule Preasfinte
Totdeauna pe pământ,
Du-mă Tu tot înainte
Până sus pe plaiul sfânt.
 
 
 
 
Ajută-mă Tu Doamne
 
 
Doamne mă-ngrozesc de mine
Cât sunt azi de păcătos,
De aceea vin la Tine
Ca să-mi fii Tu de folos.

Dă-mi prin Crucea Ta putere
Ca să vin la tine sus,
Din adânca mea cădere
Scapă-mă Tu azi Isus.

Șterge lacrimile mele
Care curg pe-al meu obraz,
În aceste clipe grele
Fă-mă Tu ca să fiu treaz.

Doamne numai tu poti face
Ca să fiu și eu al Tău,
Să am liniște și pace
Să mă scapi de tot ce-i rău.

Fii acum și pentru mine
Astazi Tu un ajutor,
Ca să pot veni la Tine
Scumpul meu Mântuitor.



Ființe

Ființe fără viață
Hoinare pe pământ,
În negură și ceață
Lipsite de cuvânt.

Ca mâine vă veți duce
În plânsul cel amar,
Că ați fugit de cruce
Și ați ieșit din har.

A dragostei căldură
Voi nu ați cunoscut,
Ați semănat doar ură
Și azi ca și-n trecut.

Pedeapsa vă așteaptă
La tronul Celui Sfânt,
Căci n-ați trăit prin faptă
Al Domnului cuvânt.
 
 
 
 Nu-s mulțumit

Nu-s mulțumit de firea mea
Că-mi face zilnic viața grea,
Eu caut doar al meu folos
Nu sunt destul de credincios.

Când eu încerc să fiu mai bun
Dup-adevăr așa cum spun,
Fac răul ce nu vreau să-l fac
Când trebuie, nu pot să tac.


Nu sunt smerit, nu sunt supus
Nu-s bun ostaș a lui Isus,
Prin vorbe sunt un credincios
Prin fapte un necredincios.

Mă rog, postesc, ba chiar și cânt
La-nfățișare sunt un sfânt,
Dar cugetul îmi e murdar
Trăirea mea nu e prin har.

Mărturisesc evlavios
De parcă sunt un credincios,
Dar totu-i goană după vânt
În fapta mea, al meu cuvânt.

De dragoste nu vreau să știu
În viața mea e un pustiu,
În tot ce sunt, în tot ce-am fost
Eu până azi n-am nici un rost.

Nu-s mulțumit de starea mea
Căci este zi de zi mai grea,
O Doamne Tu al vieții dar
Fă-mi parte azi de al Tău har.

La Crucea Ta îngenunchiez
Și vreau de azi să te urmez,
O fă-mă Doamne credincios
Și numai Ție de folos.

Să pot să te slujesc mereu
Ca bun ostaș la orice greu,
O dă-mi putere Tu Isus
Ca să mă nasc deplin de sus.
 
 
 
Roadele

Răbdare, răbdare, răbdare
O vino la noi pe pământ,
Ajută-ne azi în lucrare
Să nu pierdem sfâtul cuvânt.

Iubire, iubire, iubire
Căldură din harul de sus,
O fă-ne pe toți o simțire
O oaste unită-n Isus.

Speranță, speranță, speranță
Ajută-ne până la mal,
S-avem tot mereu biruință
Să nu fim înfrânți de vreun val.

O pace tu veșnică pace
Ce vii doar din Domnul Isus,
O dă-ne puterea de-a face
Doar voia cea sfântă de sus.

Smerenie dă-ne tărie
Cu noi să te-avem tot mereu,
Să-nfrângem aici în pustie
Mândria și jugul ei greu.

Blăndețe curată și sfântă
În toate aici pe pământ,
Îndreaptă-ne pașii spre țintă
Păstrează-ne tari în cuvânt.

Credință tu calea spre ceruri
Ajută-ne zilnic mereu,
Statornici să trecem prin valuri
Să nu ne-nfricăm de vreun greu.

O voi roade sfinte din ceruri
Spre voi ne-ndreptăm noi acum,
Căci numai cu voi jos în valuri
Putem birui azi pe drum.
 
 
 
Doamne

Doamne Tu îmi dai putere
Ca să cânt, să te vestesc
Tu-mi dai caldă mângâiere
Când sunt slab și pătimesc.

Fără Tine nu pot face
Nici un pas jos pe pământ
Tu-mi dai liniște și pace
Călăuză Duhul Sfânt.

Dacă nu ai fi pe cale
Lângă mine tot mereu
Pe a plângerilor vale
Eu m-aș prăbuși la greu.

Toate gândurile mele
Le îndrept la Tine sus
Să m-ajuți în clipe grele
Să fiu vrednic de Isus.

A mea inimă să fie
Templul Tău curat și sfânt
Până sus în veșnicie
Să mă lupt să nu fiu frânt.

Doamne dă-mi înțelepciune
Ca să pot privi doar sus
Și să pot prin rugăciune
Să-l urmez doar pe Isus.

Să te laud totdeauna
Orișiunde mă găsesc
Să disprețuiesc minciuna
Și ce nu-i duhovnicesc.

Să veghez acolo unde
Tu m-ai pus dela-nceput
Ca să nu poată pătrunde
Firea veche din trecut.

Doamne Tu acela care
Tot necazul mi l-ai stins
Dă-mi putere în lucrare
Ca să nu mă las învins.
 
 
 
Doamne îți mulțumesc

Cu mulțumirea mea fierbinte
În fața Ta eu vin acum
Căci Tu m-ai ajutat Părinte
Să nu cad obosit pe drum.

M-ai ajutat ca să pot face
Cum Tu m-ai învățat mereu
Să duc la oameni a Ta pace
Să scape din necazul greu.

Îți mulțumesc pentru iubirea
Ce zi de zi mi-ai arătat
Și Doamne pentru fericirea
Ce-o simt în tot ce Tu mi-ai dat.

Mă-nchin în fața Ta Părinte
Că-ntotdeauna Tu mi-ai fost
Îndemn spre mersul înainte
În încercări un adăpost.

De cîte ori prin rugăciune
Eu te-am rugat Părinte sfânt
Tu mi-ai trimis înțelepciune
Și mângâiere pe pământ.

Dela-nceput mi-ai fost în viață
Tot ce-am dorit prin harul Tău
Mi-ai dat la timp a Ta povață
Ca să mă pot feri de rău.

Îți mulțumesc de-a Ta chemare
De-a fi și eu un bun ostaș
De-a fi cu cei din adunare
Și nu în slujbă la vrăjmaș.

Binecuvânt pe totdeauna
Iubirea Ta și al Tău har
Și răsplătirea și cununa
Și tot ce Tu mi-ai dat în dar.

Al Tău voi rămânea Părinte
Prin orice încercări mereu
Cu pasul numai înainte
Atât la bine cât la greu.

 
 
 Suferința

E mare suferința
Când nu știi ce să crezi
Când n-ai putere-n tine
În Domnul să te-ncrezi.

Când vezi că toți te-nșală
Și trebuie să taci
Când ești plin de-ndoială
Și nu ai ce să faci.

Când nu ai de la cine
Să ceri un ajutor
Și n-ai putere-n tine
Să-ți fi îndrumător.

Când vezi că toți te lasă
Și-s fără de cuvânt
Când nimănui nu-i pasă
Că ești un biet înfrânt.

Când cei dragi nu coboară
La starea ta de jos
Când toți te dau afară
Ca rău și păcătos.

Când vezi că nu ai unde
Să-ți cauți un alin
Și-n tine-adânc pătrunde
Al suferinței chin.

Când strigi plin de durere
Și nu primești răspuns
Când nu ai mîngâiere
Și pace îndeajuns.

Când ești călcat în lume
De toți de toți ai tăi
Și nu mai ai un nume
În fața celor răi.

E mare suferința
Când nu poți ca să fii
Statornic în credință
Din rândul celor vii.
 
 
 
 Șarpe

Tu otravă.tu minciună
Tu izvor de tot ce-i rău
Tu ce strici viața bună
Prin netrebnic duhul tău.

Lucifer plin de mândrie
Trufaș,lacom și murdar
Tu din pietre și pustie
Tu lipsit de orice har.

Duhul tău spurcat ne-aduce
Dezbinare și război
Te vom birui prin Cruce
Nu-ți dăm roade dintre noi.

Mâine marea judecată
Te va osândi cumplit
Căci în calea ta în toată
Multe suflete-ai zdrobit.

Tu otrava și veninul
Șarpe vechi și fioros
Iadul îți aduce chinul
Veșnic,din adânc de jos.



Eu sunt

Eu sunt pentru credință
Și pentru tot ce-i sus
În orice suferință
Sunt doar pentru Isus.

Eu sunt pentru iubire
Doar pentru ea trăiesc
Și pentru o simțire
Cu neamul creștinesc.

Eu sunt pentru răbdare
Aicea pe pământ
Și pentru o lucrare
A Duhului cel sfânt.

Eu sunt pentru o luptă
În slujba lui Isus
Și numai pentr-o faptă
Ce-o vrea Acel de sus.

Eu sunt pentru unire
Cu orice credincios
În pace și iubire
În ce-i evlavios.

Eu sunt pentru vestirea
Cuvântului cel sfânt
Și pentru nimicirea
Minciunii pe pământ.

Eu sunt și vreau în toate
Să fiu un bun creștin
Închis sau libertate
La bine sau în chin.

Eu sunt și vreau de-apururi
Să fiu un bun ostaș
Să nu mă tem de valuri
Și nici de-al meu vrăjmaș.

Eu sunt pentru sfârșitul
Acolo-n ceruri sus
Și pentru legământul
De-a fi doar cu Isus.



Tu

Tu nu fugii de luptă niciodată
În orice loc și stare te găsești
Dacă dorești și tu să ai răsplată
Silește-te mereu să biruiești.

Să nu te lași condus de răutate
Să nu urăști pe nimeni pe pământ
Să ai un suflet plin de bunătate
Așa cum i se cere unui sfânt.

Fii milostiv și plin de îndurare
Gata s-ajuți pe orice păcătos
Fii plin de pace, dragoste, iertare
Un bun ostaș al jertfei lui Hristos.

Credința ta să fie numai una
În jertfa crucii Domnului Isus
Și nu uita că poți să-ți pierzi cununa
În clipa când privirea nu-i în sus.

În tot ce-i bun să fii fără măsură
Să nu aștepti răsplata de aici
Să nu ai loc în tine pentru ură
Să fii mereu cu cei smeriți și mici.

Isus va fi cu tine în tot locul
Oriunde te-ai găsi jos pe pământ
Nu-ți căuta în lume azi norocul
Norocul tău e însuși Duhul Sfânt.

Dacă dorești de viață să ai parte
Alăturea de sfinții cei de sus
Dă totul azi chiar totul la o parte
Și fii doar pentru crucea lui Isus.

Tu să rămâi în luptă totdeauna
Statornic în ce faci și în ce spui
Să poți să moștenești și tu cununa
O altă cale crede-mă ca nu-i.




Isuse Doamne

Inima mea pe pămînt
Este templul Tău cel sfânt
Viața care-o mai traiesc
Pentru Tine o jertfesc.

N-am cuvinte ca să spun
Cât ești Tu de scump și bun
Câte Doamne mi-ai făcut
De când eu te-am cunoscut.

Tu mi-ai dat mereu alin
În adâncul meu suspin
Totdeauna m-ai iubit
N-ai lăsat să fiu zdrobit.

Cum să-ți mulțumesc Isus
Pentru pacea Ta de sus
Pentru că mă văd acum
Pe al jertfei Tale drum.

Ceice astăzi mă urăsc
Mă lovesc,mă ocărăsc
Ei mă-nvață ca la greu
Să te laud tot mereu.

Cât voi fi aicea jos
Vreau să-ți fiu doar de folos
În tot locul pe pămînt
Să vestesc al Tău cuvânt.

Până vei veni de sus
Împăratul meu Isus
Vreau să-ți fiu un bun ostaș
Scumpul meu înaintaș.

Doamne Te slăvesc mereu
Și la bine și la greu
În tot locul pe pămînt
Căci ești Preamărit și Sfânt.
 
 
 
 
Omul mândru

Omul mândru niciodată
Nu se poate liniști
În viața lui în toată
Credincios nu poate fi.

Lui smerenia-i lipsește
Și răbdarea tot la fel
Pe cei buni nu-i prețuiește
El în toate-i pentru el.

El se crede că e mare
Mai cinstit și mai curat
Și că e în adunare
Omul cel adevărat.

Nu primește de la nimeni
Nici mustrare nici cuvânt
El e mai presus de oameni
Ca el nu-i pe-acest pămînt.

O,sărmane suflet care
Te cobori mereu mai jos
Înspre veșnica pierzare
Iadul cel întunecos.

Prin mândria ce te face
Trufaș ca să fi mereu
Faci ce numai ție-ți place
Iar la alții numai greu.

Nu-i departe judecata
Când vei merge-acolo sus
Ca să moștenești răsplata
Chiar din mâna lui Isus.

O,sărmane suflet care
Mergi spre iadu-ntunecos
Prin mândrie la pierzare
În adâncul cel de jos.

Vei vedea și tu odată
Că ai fi putut prin har
Ca să scapi de judecată
Și de plânsul cel amar.

 
 
  O,frate-n Domnul

Din orice neam ai fi tu pe pămînt
Ești pentru mine frate și ești sfânt,
Deși nu credem astazi tot la fel
Noi amândoi avem același țel.

Avem o mamă și avem un dar
O pace-avem și al iubirii har,
Călăuzirea noastră e de sus
De Duhul Sfânt venit de la Isus.

De ce să nu fim una pe pămînt
În adevărul sfântului cuvânt,
De ce să ne certăm cănd suntem frați
Din rândul celor ce-s răscumpărați.

Prin cruce suntem amândoi uniți
Și prin același sânge și sfințiți,
De ce să nu pășim pe-același drum
De ce să nu fim frați încă de-acum.

Chiar dacă nu vorbim același grai
Noi amândoi putem să fim în rai,
Nu firmele sunt adevărul sfânt
Ci numai a scripturilor cuvânt.

Deci nu te rușina să vii de-acum
Cu mine dragul meu pe-același drum,
Căci amândoi suntem răscumpărați
Și avem dreptul să trăim ca frați.

Cât încă mai suntem aicea jos
Să tragem din iubire un folos,
Să vadă lumea-ntreagă că suntem
Uniți deplin în Domnul cum noi vrem.

Cel rău ne pune piedici pe pămînt
Prin cruce însă el este înfrânt,
La poala ei să stăm acolo sus
Pe Golgota alături de Isus.

Din orice neam ai fi nu este greu
Ca împreună să luptăm mereu,
Avem acelasi drum și-același țel
Chiar dacă firmele nu sunt la fel.
 
 
 
Înălțarea

Te-ai Înălțat la ceruri
De-aici de pe pămănt
Biruitor în valuri
Prin brațul Tău cel sfânt.

E zi de sărbătoare
Pentru al Tău popor
O binecuvântare
Un har mîngâietor.

Noi știm c-a Ta venire
Din nou va fi la fel
De-aceia cu iubire
Noi ne luptăm cu zel.

Te-ai înălțat din valuri
Biruitor Isus
Prin jertfa Ta în ceruri
Putem ajunge sus.

Tu ne-ai lăsat aicea
În luptă pe pămînt
Iubirea Ta și crucea
Și Duhul Tău cel sfânt.

E mare suferința
În care ne găsim
Dar ne păstrăm credința
Și voia Ta-nplinim.

O dulce Înălțare
Al biruinței har
Noi ținem adunare
În cinstea Ta azi iar.

Ostași rămânem pururi
Ostași ai lui Isus
Cu gândul sus la ceruri
La patria de sus.

Această Înălțare
A Mirelui cel sfânt
E pentru noi salvare
De-aici de pe pămînt.
 
 
 
 
Nimic nu poate fi ca El

 
Nimic nu poate fi pe lume
Atît de scump,atît de sfânt,
Ca și Isus cerescul nume
Și sus în cer și pe pămînt.

Prin El avem adâncă pace
Prin El și harul cel sublim,
Prin El putem noi zilnic face
Tot ce e bun,tot ce dorim.

Nu vrem ca să-l schimbăm pe nimeni
Căci nu e altul mai frumos,
Nu s-a născut jos între oameni
Nimeni asemeni lui Hristos.

Cu brațul Lui întotdeauna
A biruit pe toți cei răi,
El are-n mâna Lui cununa
S-o de-a răsplată alor Săi.

Fermecător și dulce nume
Isus,Isus cel răstignit,
Noi te slăvim căci Tu din lume
La sânul Tău ne-ai odihnit.

Prin orice suferinți am trece
Te vom urma mereu,mereu,
Cu Tine zilnic vom petrece
Oricât ne-ar fi aici de greu.

A noastră binecuvântare
În orice zi,orice necaz,
Tu ne ești har în adunare
Prin Tine sufletul ni-e treaz.

Noi zilnic stăm în așteptare
Cu ochii țintă numai sus,
La marea zi de sărbătoare
Când vei veni din nou Isus.

Nimic nu poate fi pe lume
Atât de sfânt și de frumos,
Ca Tine veșnicule nume
Ce ne-ai salvat,Isus Hristos !
 
 
 
 Eu plâng

Eu plâng de bucurie
Căci am în veșnicie
Un loc lângă Isus
Cu sfinții cei de sus.

Eu plâng de fericire
Căci astăzi prin iubire
Toți cei răscumpărați
Imi sunt surori și frați.

Eu plâng,să plâng îmi place
Căci am adâncă pace
Cu lacrimi pe obraz
Sunt astăzi viu și treaz.

Eu plâng la rugăciune
Căci sfânta-nțelepciune
Belșug mi-a dat de sus
Din harul lui Isus.

Eu plâng acum într-una
Căci am în cer cununa
Pe care-o s-o primesc
Creștin dacă sfârșesc.

Eu plâng în adunare
Cu toți aceia care
Am fost născuți de sus
Din Duhul lui Isus.

Eu plâng în orice clipă
Dar nu plâng de risipă
Ci pentru că-s iertat
Și binecuvântat.

Eu plâng căci din pierzare
Din jertfa Lui cea mare
Isus m-a ridicat
Iertând al meu păcat.

Eu plâng cu bucurie
Căci până-n veșnicie
Isus va fi mereu
Cu mine-n orice greu.

Oastea Domnului

https://youtu.be/B4uBZUrESPE